Judecatorii CCR au respins sesizarea de neconstitutionalitate a unei ordonante de urgenta privind amanarea platii salariilor castigate de unii bugetari in instanta. Sesizarea fusese depusa de Avocatul Poporului, care considera ca OUG 18/2010 privind plata esalonata, intre 2011 si 2013, a unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, este neconstitutionala.

Nu este insa prima ordonanta care amana plata salariilor castigate in justitie si nici prima decizie de acest fel a CCR. OUG 18/2010 era doar o ordonanta de modificare a unui alt act normativ pe aceasta tema, OUG 71/2009, care prevedea esalonarea platilor pentru perioada 2010-2012. Si acea ordonanta fusese atacata la Curtea Constitu­tionala, insa judecatorii CCR au considerat, cu opinie majoritara, ca actul normativ este constitutional - desi nu se respecta legislatia in vigoare - motivand ca, pe timp de criza, legea poate fi incalcata cel putin o data.

Singura recomandare a fost ca guvernul sa nu faca din asta un obicei si sa nu recurga la asemenea derogari „in mod neli­mi­tat“, dar nu a adaugat niciun fel de restrictii clare de cate ori se poate incalca legea. Senatorul Ioan Che­laru, profesor de drept Constitu­tional European, declara atunci pen­tru „Financiarul“ ca, din punct de vedre juridic, folosirea expresiei „in mod limitat“ poate fi interpretata la modul ca „guvernul poate sa se mai foloseasca de aceasta exceptie de inca 50 de ori sau mai mult“. Intre timp, Cabinetul Boc a mai emis o ordonanta de urgenta, care amana cu inca un an plata salariilor castigate in instanta, achitarea sumelor restante urmand sa se faca in perioada 2012-2014.