Steaua, Rapid si Vaslui au pierdut aseara in bloc meciurile disputate in cadrul etapei a III-a a Europa League, inca o dovada a caderii libere in care se gaseste fotbalul romanesc, atat la nivelul echipelor de club, cat si la cel reprezentativ. Cu toate acestea, au asigurat cate un milion de euro fiecare.

Metamorfozata din ,,Cenusareasa Cupa UEFA” in ,,Printesa Liga Europa”, competitia creste de la an la an, ultima castigatoare a Cupei UEFA in vechiul format purtand si semnatura romanilor Mircea Lucescu si Razvan Rat.

Il Luce a condus in 2008-2009 pe Sahtior spre cea mai inalta performanta a clubului ucrainean, echipa patronata de Rinat Ahmetov devenind astfel utima detinatoare de UEFA Cup in vitrina.

Forul european avea sa modifice din anul imediat urmator ceea ce s-a numit intotdeauna a doua competitie oficiala intercluburi, astfel ca din 2009 s-au deschis larg portile si pentru echipele mai mici, care nu ajungeau niciodata sa se aseze la „masa bogatilor”.

Bonusuri marite fata de anii precedenti

Schimbarea denumirii si a formatului a insotit reforma cupelor europene efectuata de catre UEFA, intrata in vigoare incepand din sezonul 2009-2010, cu o faza a grupelor cu 48 de echipe si meciuri tur-retur. S-au indexat serios si bonusurile participantelor, astfel ca Atletico Madrid, prima castigatoare a Europa League, a incasat 8,4 mil. euro pentru ca si-a adjudecat trofeul, fata de „doar” 2,5 mil. euro cat incasase Sahtior cu un an in urma.

Calificarea in grupele Europa League poate aduce venituri importante in vistieria cluburilor, insemnand sume de pana la 5 ori mai mari decat cele din editiile anterioare.

Astfel, daca in sezonul recent incheiat bonusul de participare a fost de 600.000 de euro, anul acesta a ajuns la 1 mil. euro, suma ce va intra automat si in vistieria Stelei, a Rapidului si a FC Vaslui, indiferent de locul ocupat in grupa.

Pe langa aceste sume, UEFA mai acorda stimulente deloc neglijabile: la victorie 140.000 de euro, iar la egal, 70.000 de euro.
Calificarea in 16-imile competitiei este rasplatita cu 200.000 de euro, fata de 70.000 cat era in sezonul 2008-2009, calificarea in optimi - 300.000 de euro, in sferturi - 400.000 de euro, in semifinale - 700.000 de euro.

Echipa care pierde finala primeste 2 milioane de euro, iar castigatoarea trofeului, 3 milioane de euro, la care se adauga drepturile de televizare si incasarile din bilete.

Daca pana acum cluburile au vandut drepturile de televizare dupa bunul plac, cel putin pana in faza semifinalelor, incepand din 2009, forul european a negociat televizarea intregii competitii, inca din faza grupelor.

Rezultatele meciurilor desfasurate aseara in cadrul etapei a III-a, Europa League:

Grupa A

Tottenham Hotspur-Rubin Kazan 1-0

PAOK Salonic-Shamrock Rovers 2-1 (Costin Lazar a deschis scorul pentru gazde in minutul 12)

Grupa B

Standard Liege-Vorskla Poltava 0-0

Hannover 96-FC Copenhaga 2-2

Grupa C

FC Rapid-Legia Varsovia 0-1

Hapoel Tel-Aviv-PSV Eindhoven 0-1

Grupa D

Sporting Lisabona-FC Vaslui 2-0

FC Zurich-Lazio Roma 1-1

Grupa E

Stoke City-Maccabi Tel-Aviv 3-0

Dinamo Kiev-Besiktas Istanbul 1-0

Grupa F

Athletic Bilbao-Red Bull Salzburg 2-2

Slovan Bratislava-Paris Saint-Germain 0-0

Grupa G

Malmo FF-Metalist Harkov 1-4

AZ Alkmaar –Austria Viena 2-2

Grupa H

NK Maribor-Sporting Braga 1-1

FC Bruges-Birmingham City 1-2

Grupa I

Stade Rennes-Celtic Glasgow 1-1

Udinese Calcio-Atletico Madrid 2-0

Grupa J

Maccabi Haifa-FC Steaua 5-0

AEK Larnaca-Schalke 04 0-5

Grupa K

Odense BK-FC Twente Enschede 1-4

Wisla Cracovia-Fulham FC 1-0

Grupa L

Lokomotiv Moscova-AEK Atena 3-1

Sturm Graz-Anderlecht Bruxelles 0-2