După un an şi jumătate de la tranşarea disputelor generate de celebra OUG 50, reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor spun că reclamaţiile clienţilor cu privire la taxele şi comisioanele percepute de bănci au scăzut, în medie, la o treime. Cu toate acestea, printre zecile de speze administrative, operaţionale sau funcţionale publicate pe internet sau afişate în sucursale, băncile tot mai strecoară una-două taxe ciudate.


Chiar dacă nu mai sunt luate cu asalt precum în urmă cu doi ani, sucursalele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor continuă totuşi să primească plângeri din partea clienţilor bancari, nemulţumiţi de taxele sau comisioane pe care le au de plătit. De exemplu, în Capitală, au fost înregistrate anul trecut aproximativ 200 de astfel de reclamaţii, în Constanţa, 31, iar în Sibiu, 3 (plus 4 în 2012). La Braşov, însă, nu s-a făcut nicio plângere. Asta nu înseamnă neapărat că băncile s-au cuminţit. Cum activitatea de creditare este îngheţată, lista nemulţumiţilor nu are cum să fie foarte lungă. Trebuie precizat din start că analiza noastră se referă la clienţii persoane fizice, pentru persoanele juridice lista comisioanelor fiind negociabilă, de la client la client.

Cele mai frecvente reclamaţii au avut ca obiect, bineînţeles, spezele cele mai uzuale: de administrare a creditului sau a contului, de acordare a cardului, de analiză a dosarului, de risc, cel lunar de rezervă, de rambursare anticipată, taxa pentru retragere de numerar ori cea pentru tranzacţiile în valută.

Practic, s-a reclamat modul de aplicare a spezelor, introducerea fără notificare a acestora sau majorările neanunţate. În Capitală, de exemplu, 15% din reclamaţii nu au fost întemeiate, dar în celelalte cazuri soluţionarea s-a făcut pe cale amiabilă: spezele abuzive au fost eliminate, cele majorate au fost reduse, iar clienţii şi-au recuperat banii.

Plângerile cele mai frecvente au avut ca obiect nerespectarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului în primele 14 de zile de la semnare, costul evaluării imobilului şi cel al asigurării clădirii.

„Cei care au depus plângeri spun că băncile îi înştiinţează asupra tipului de costuri, dar nu le comunică şi valoarea. De exemplu, află după semnare că au de plătit, în medie, 60 de euro pe an pentru asigurarea imobilului sau 350 de lei pentru evaluare. Practic, aceste costuri nu pot fi minimizate pentru că băncile nu lucrează decât cu societăţi agreate. Un client nu poate să-şi impună asigurătorul sau notarul”, explică Costel Stanciu, preşedintele ANPC.

Comisioane ciudate


Cu excepţia comisioanelor reglementate de Legea 288/2010 (fosta OUG 50, modificată), băncile au dreptul să perceapă orice sumă pentru orice tip de serviciu financiar prestat. Fie el mai mult sau mai puţin ciudat... Fie că vorbim de comisioane pentru plata „în numele altuia”, de administrare - în diverse forme şi procente, sau de taxe pe care le poţi descoperi doar cu detectivi.

O trecere în revistă a acestor comisioane, ne arată că în România sunt câteva bănci... non-cash friendly. Cu alte cuvinte, care comisionează depunerile de numerar la ghişeu. Motivând că există alternative de plată mai ieftine, BCR percepe un comision de 4-10 lei, în funcţie de sumă, pentru depunerile în lei. Pentru cele în valută, taxarea este în sumă fixă, 3 euro. La ING Bank, depunerile în contul curent se comisionează cu 7 lei, iar cele în ING card complet, cu minimum 10 lei.

La Leumi Bank, această politică se aplică doar pentru sumele mai mari de 500.000 de lei, caz în care depunerile într-un cont curent în lei sunt comisionate cu 0,25%. Dacă vreţi să depuneţi valută, gratuit este doar până la 100.000 de euro (în echivalent). Orice depăşeşte, se taxează tot cu 0,25%.

Surprinzător, dar dacă vă gândiţi că aceste bănci percep astfel de comisioane pentru că administrarea este „din partea casei”, vă înşelaţi.
În acelaşi spirit non-cash friendly, BCR mai percepe şi un comision de 1,5% şi pentru sumele depuse în monedă. La Leumi Bank, acesta ajunge la 10%. Un comportament relativ asemănător se întâlneşte şi în cazul Volksbank, dar această taxează cu 1% doar depunerile care depăşesc 50 de lei.

Raiffeisen Bank şi Millennium Bank nu au introdus asemenea speze bancare, dar percep taxe pentru „repararea IBAN” la plăţile în valută. Cu alte cuvinte, ai greşit codul, efortul băncii te costă: 10 euro la subsidiara băncii austriece şi 12 euro la cea a băncii portugheze.

Tot din cauze determinate de clienţi neatenţi, Piraeus Bank comisionează direct cu 1 leu debitul neefectuat. La Banca Românească, plata prin instrumente de debit din conturi goale se amendează cu 10 lei în cazul decontărilor electronice şi cu 13 lei, pentru cele pe suport de hârtie. Dacă plata prin instrumente de debit trebuie făcută în valută, comisionul este fix, de 10 euro.

În scurta noastră investigaţie, trebuie să amintim şi de BRD. În acest caz, puţin zis ciudat este... comisionul de închidere a conturilor de economii ATUCont, ATUStart, ATUSprint şi LiberCont. Pentru cele în monedă naţională, banca percepe 30 de lei, iar pentru cele în valută, 10 euro/dolari.

În medie, comisioanele la credite scad


Marea nemulţumire a românilor post-criză este dată însă de comisioanele aferente creditelor. Problema a existat întotdeauna, dar ea a explodat după momentul 2008, odată cu scumpirea banilor şi îngustarea pieţei muncii, dar şi cu implementarea OUG 50.

Vestea bună este că, în unele cazuri, băncile au scăzut aceste speze, pe fondul reducerii drastice a cererii. Situaţia se poate observa cel puţin la finanţările pentru care instituţiile sunt obligate să afişeze Dobânda Anuală Efectivă. Sigur, nu se poate spune cu siguranţă că DAE include toate costurile, dat fiind faptul că există unele taxe care se plătesc doar în anumite condiţii, cum ar fi asigurarea de viaţă, cea a imobilului sau spezele notariale în cazul împrumuturilor ipotecare sau imobiliare.

Cu toate acestea, clienţii băncilor îşi pot face o imagine a nivelului costului ascuns al unui credit prin simpla raportare a dobânzii nominale (ce nu include comisioanele) la cea anuală efectivă.

Potrivit datelor Băncii Naţionale, ponderea medie a comisioanelor în costul creditelor de consum în monedă naţională a scăzut la 24%, în condiţiile în care, în urmă cu doi ani, era de 36,4%. Cu alte cuvinte, astăzi doar un sfert din costul creditului este reprezentat de comisioane, faţă de o treime, în 2010. Statistica BNR ne arată, însă, că ponderea a fost chiar mai mică în unele perioade. De exemplu, la începutul acestui an, comisioanele exprimau doar o cincime din costul creditului.

În ceea ce priveşte împrumuturile de consum în euro, ponderea comisioanele a scăzut vizibil comparativ cu anul trecut, revenind la nivelul din 2010. În acest moment, doar 11,5% din costul creditului reprezintă valoarea spezelor, după ce în septembrie 2011, media era de aproape 30%.
La finanţările ipotecare, prezenţa Programului Prima Casă, în care statul a intervenit până la nivelul de reglementare a costurilor, a determinat menţinerea unor comisioane bancare relativ scăzute. De altfel, în mai 2012 s-au atins chiar praguri minime, de numai 4% pentru împrumuturile în lei şi de 7,3%, la cele în euro.

Cifrele de mai sus relevă în ansamblu doar ponderea comisioanelor în costurile creditelor şi dinamica acestora. Mult mai relevantă este însă valoarea lor nominală. Din păcate, astfel de statistici nu sunt realizate de instituţiile publice sau de alte organisme nonguvernamentale româneşti. Aşteptăm, eventual, o dată la zece ani, rapoartele Comisiei Europene.

MODELUL FRANCEZ

După un demers concertat, în septembrie 2010, al asociaţiilor de protecţie a consumatorilor din Franţa, fostul ministru al Economiei şi Finanţelor, Christine Lagarde (astăzi directorul general al FMI), a cerut unui comitet de experţi realizarea unui studiu amănunţit care să reflecte cât mai aproape de realitate spezele plătite de francezi la contractarea produselor şi serviciilor bancar, precum şi o comparaţie cu celelalte state din Uniune. După rezultatul dezastruos pentru Franţa - locul 22, cu un cost anual de 140,6 euro (România s-a plasat pe 23, cu 162,25 euro) - guvernul francez a luat decizia de a face ordine. Le-a cerut băncilor să afişeze în unităţi şi pe internet o listă cu 10 servicii standard cu comisioanele aferente, iar pliantele bancare să aibă un „limbaj comun”. Băncile şi-au mai luat angajamentul să revizuiască anumite comisioane de risc pentru clientela „vulnerabilă”, fixând nivele minime şi maxime. Totodată, acestea s-au mai arătat dispuse să modifice şi anumite preţuri pentru a nu mai fi acuzate că oferă serviciile cele mai ieftine... bogaţilor.


COMISIOANE DE FIRMĂ

Nici firmele nu scapă de inventivitatea băncilor, însă, în aceste cazuri există - cel puţin teoretic, posibilitatea negocierii. Asta ţine de cât de important este clientul din punct de vedere al mărimii contului. Există bănci care taxează tot ce mişcă, de la un simplu transfer între conturi, de la aceeaşi bancă, până la verificare contului. Iar dacă vă imaginaţi că internet bankingul este salvarea, aflaţi că nivelul comisioanelor este atât de ridicat, că cele de la ghişeu aproape că nu mai contează.



CLASAMENTUL COMISIOANELOR BANCARE ÎN UE (ÎN EURO)



Olanda 43,92
Luxemburg 46,51
Suedia 49,4
Danemarca 51,7
Belgia 52,7
Portugalia 53,62
Grecia 53,62
Irlanda 63,07
Bulgaria 68,51
Lituania 71,77
Finlanda 85,36
Estonia 86,52
Germania 87,12
Marea Britanie 92,26
Cipru 93,58
Malta 101,33
Slovacia 110,45
Polonia 127,09
Slovenia 133,58
Austria 134,16
Ungaria 137,68
Franţa 140,57
România 162,25
Republica Cehă 167,57
Spania 195,72
Letonia 216,96
Italia 238,92

Sursa: Raportul asupra taxării serviciilor bancare, 2010