Bizara alaturare, nu? Dimpotriva, afirma un specialist american! Frantz Messerley, angajat al centrului de cercetari al unui spital din New York afirma ca totul se bazeaza pe logica si pe calcule.


El a descoperit ca tarile unde consumul de ciocolata este ridicat au cei mai multi laureati ai Premiilor Nobel. „Ideea unui astfel de studiu mi-a venit intr-un hotel din Katmandou, unde ma plictiseam groaznic. Si, sincer, nici mie nu mi-a venit sa cred ca rezultatele cercetarii mele sunt reale”, a relatat el.

Potrivit precizarilor sale, lista celor 23 de state cu cel mai ridicat consum de ciocolata pe cap de locuitor coincide, practic, cu topul tarilor care au cumulat, pana in 2011 inclusiv, cel mai mare numar de Premii Nobel. Primul loc de acest clasament original este ocupat de Elvetia, urmata de Suedia, Danemarca, Austria si Norvegia.

In medie, un elvetian mananca anual 11,9 kilograme de ciocolata, ceea ce la nivel national inseamna 94.008 tone. Or, spune expertul, pentru a urca in clasament, Statele Unite, aflate acum undeva la jumatatea listei, ar trebui sa-si dubleze consumul, situat in prezent la 5,7 kilograme pe an.

Cum intotdeauna trebuie sa exista si o exceptie de la regula, in cazul de fata, ea se cheama Suedia, acolo unde se decerneaza mult-ravnita distinctie si si premiul financiar aferent. Judecand dupa consumul de ciocolata, aceasta tara ar fi trebuit sa se detina 14 laureati. In realitate sunt 28.

Nu este primul caz cand cercetatorii descopera tot felul de coincidente aparent absurde. Spre exemplu, s-a stabilit legatura intre numarul de beze din Europa si nivelul natalitatii, demonstrandu-se, totodata, ca sinuciderile printre barbati depinde de numarul de alunite.