Cercetătorii au stabilit care este cel mai poluat loc de pe planetă, pe suprafaţa acestuia gradul de toxicitate fiind cu mult peste media admisă. În această zonă din Rusia sute de locuitori şi-au pierdut viaţa, însă, abia la zeci de ani de la această tragedie se fac publice secretele ascunse de autorităţi, potrivit Daily Mail, citat de Mediafax.

Lacul Karachay, aflat pe teritoriul Rusiei, este considerat cel mai poluat loc de pe glob. Până în anul 1990 secretele acestei regiuni nu au fost dezvăluite de fosta guvernare a Rusiei deoarece în acest loc s-au desfăşurat experimente şi activităţi nucleare de mare amploare.

Povestea lacului Karachay a început în anul 1940, atunci când armata Rusiei a decis mutarea complexelor nucleare în zona Chelyabinsk. Lacul este situat foarte aproape de actuala graniţă cu Kazakhstan-ului, în perimetrul uzinei nucleare Mayak Production Association, una dintre cele mai mari fabrici de acest gen din Rusia. 

Construită în anii 40', Mayak era una dintre cele mai importante uzine nucleare ale Rusiei, în care erau produse arme chimice, având în acea perioadă accesul interzis pentru orice străin. De altfel, restricţia avea să fie menţinută timp de 45 de ani. Abia în 1992, atunci când fostul preşedinte Boris Elţîn a semnat un decret prin care cercetătorii străini puteam să inspecteze zona, perimetrul lacului Karachay a fost desemnat cel mai poluat loc de pe glob. 

Pe parcursul anilor în care fabrica era ţinută secret, cercetătorii de la Mayak au desfăşurat experimente radioactive şi au vărsat deşeuri nucleare în lacul Karachay aflat în imediata apropiere a complexului. Aceste deşeuri conţineau substanţe foarte toxice precum Stronţiu 90 şi Cesiu 137. Cercetătorii au estimat că în anul 1990, o expunere de o oră în apropierea lacului ar fi putut cauza moartea pentru orice persoană.

În regiunea Chelyabinsk rata de cancer la populaţie a crescut cu 21 de procente, cea a naşterilor cu defecte şi malformaţii, cu 25 la sută, şi cea a prezenţei leucemiei în rândul locuitorilor din zonă cu 41 la sută.

Râul Techa, aflat în apropiere, a fost atât de poluat, încât, 65 la sută dintre locuitorii zonei s-au îmbolnăvit din cauza radiaţiilor. Până şi medicii care îi îngrijeau pe locuitori menţionau în rapoartele medicale că aceşti oameni aveau "o boală specială", notiţele acestea fiind strict secrete până în 1990. 

În 1957 o explozie la centrul nuclear Mayak a cauzat răspândirea unui nor de praf radioactiv, 70 de tone din acest material fiind atunci împrăştiate în atmosferă. Norul radioactiv a fost răspândit pe o suprafaţă de 14.484 kilometrii pătraţi, afectând aproximativ 270.000 de cetăţeni ruşi. Pentru că nu mai aveau unde să verse deşeurile, inginerii de la centrul Mayak au decis să verse materialele radioactive în lacul Karachay. Soluţia a funcţionat relativ bine, până când, într-o perioadă de secetă din 1967 a secat lacul, astfel expunând populaţia din zonă la pericolul radioactiv. 

Într-o măsură disperată, autorităţile din Rusia au decis betonarea întregii suprafeţe a lacului Kachay în speranţa că sursa radioactivă ar putea fi închisă. Cu toate acestea, prezenţa radiaţiilor este încă destul de mare în această zonă, o mare porţiune din jurul lacului nefiind încă locuită. Populaţia din zonă se teme încă de pericolul la care se expune, neştiind dacă pânza freatică mai este sau nu afectată.