Demersurile intreprinse de compania Apple in vederea unei eventuale preluari a firmei americane AuthenTec, specializată în sisteme de securitate pe bază de amprentă digitală, a starnit un val de speculatii legate de dotarile noului model iPhone, care va fi prezentat oficial peste doua zile, scrie cotidianul britanic The Guardian.


Consiliul director al AuthenTec va supune la vot oferta lansata de cumprare lansata de Apple la pe 4 octombrie, tranzacţia fiind estimata la 365 milioane de dolari, una dintre cele mai mari efectuate vreodată de gigantul american al tehnologiei avansate. AuthenTec este specializată în securitatea telefoanelor mobile şi dezvoltă pentru Apple senzori de amprentă, potrivit documentaţiei asociată fuziunii.

Discutiile intre cele doua companii au demarat încă la sfârşitul anului trecut, cand au aparut, de altfel, si primele zvonuri legate de senzorii de amprenta care se vor numara printre noile caracteristici ale iPhone 5.

"Vom vedea tehnologie pe bază de amprente în noul iPhone, sau iPad? Pare aproape sigur. Nu există prea multe detalii, dar dorinţa Apple de a folosi această tehnologie şi de a o dezvolta rapid ne face să speculăm că este o chestiune de câteva săptămâni", a comentat Matt Brian de la blogul IT My Next Web, citat de The Guardian.

Or, concluzioneaza publicatia britanica, dacă scanarea amprentelor nu se va număra printre funcţiile iPhone-ului din acest an, viitorul model va fi echipat aproape sigur cu această tehnologie. Pe lângă preluarea AuthenTec de către Apple, cele două companii au un contract comercial până în septembrie 2013.

Scanarea amprentelor ar putea fi utilizată pe iPhone pentru deblocarea informaţiilor sensibile sau pentru securitate sporită la efectuarea de plăţi electronice, Apple pregătind şi un "portofel electronic".