Colecţia miliardarului american Lily Safra, scoasă la licitaţie de casa Christie's, continuă să stabilească noi recorduri. În total, din vânzarea bijuteriilor expuse s-au strâns aproximativ 38 de milioane de dolari, depăşind estimările anterioare care se ridicau la 20 de milioane de dolari.


În cadrul licitaţiei a fost vândut cel mai scump inel cu rubin, o bijuterie achiziţionată cu 6.742.440 de dolari. Piatra preţioasă are 32 de karate şi poartă semnătura designerului Chaumet, arată Bornrich.com. Banii obţinuţi în urma licitaţiei vor fi redistribuiţi către 20 de societăţi caritabile diferite, inclusiv către fundaţia lui Elton John, AIDS Foundation.

Cea mai scumpă bijuterie vândută în cadrul licitaţiei a fost o broşă cu diamante şi rubine, realizată pentru Safra în 2003. Broşa a fost cumpărată cu peste 4.3 milioane de dolari, cu mult peste estimările iniţiale, care anticipau un preţ de cel mult 1.5 milioane de dolari.

Casele de licitaţii Sotheby’s şi Christie’s au vândut mai multe bijuterii scumpe, al căror preţ au depăşit aşteptările. Un inel din platină, cu trei diamante, unul albastru, flancat de două roz a fost cumpărat pentru 10 milioane de dolari.

Broşa împărătesei Eugenie a fost achiziţionată de muzeul Luvru pentru 10,5 milioane de dolari, în timp ce un inel din diamante încrustat cu un diamant roz, realizat de casa Graff Diamonds a fost vândut cu 11,8 milioane de dolari.

Bijuterii inspirate de Aston Martin

Producătorul britanic de bijuterii de lux Calleija s-a aliat cu firma Aston Martin pentru o colecţie în ediţie limitată.

Astar, un inel împodobit cu o piatră preţioasă albastră perfect finisată,  este considerat vedeta colecţiei. Gama de bijuterii realizată în urma parteneriatului dintre Calleija Jewellers şi Aston Martin a fost expusă ân cadrul unui eveniment desfăşurat la cel mai nou showroom Aston Martin din Londra.