Cererea pentru sejururile de Reve­lion in Bucovina a crescut in acest an cu 30% fata de anul trecut, in timp ce pre­turile au ramas la acelasi nivel. Deja peste 60% din locurile de cazare au fost rezervate, fiind de asteptat ca intr-un timp scurt sa fie ocupate toate locurile, potrivit lui Florin Dobriovici, repre- zen­tantul High Travel.Acesta sustine ca  Sarbatorile de Iarna vor suplini lipsa clientilor din timpul anului resimtita la unitatile de cazare din pensiuni, unul dintre motive fiind ca, pe timp de criza, romanii aleg sa calato­rea­sca pe distante mai mici, ramanand astfel in tara.

De altfel, si preturile au inghetat la nivelul de anul trecut, masura menita a duce la majorarea cererii. „Pretul in cazul unei pensiuni de 2 margarete pleaca de la 190 de lei si ajunge pana la 240-280 de lei. In acesti bani sunt incluse si masa de Revelion sau Craciun si doua mese zil­nice“, ne-a precizat reprezentantul High Travel. Desi nu este o regula, turistii trebuie sa stie insa ca multi dintre pro­prietarii de pensiuni prefera gru­-pu­rile compacte, de 10-12 persoane. „Este mai bine si pentru grup pentru ca este deja inchegat si se vor distra mai bine pe parcursul seju­rului.

Conditia a fost im­pu­sa in ur­ma expe­rientelor din anii an­te­riori, care ne-au aratat ca este de preferat ca locu­rile intr-o pensiune care nu este de di­men­siuni foarte mari sa fie ocupate de unul, maxi­mum doua grupuri“, a adau­gat Flo­rin Dobriovici. Sunt si proprietari de spatii de cazare care accepta chiar si o singura familie. „Accep- tam si cupluri, pentru ca ulterior, activitatile de recreere ii vor uni“, spune Maria Colbu, proprie­tarul unei pensiuni din zona Bucovinei. „In seara dintre ani vor fi mai multe mo­mente frumoase si multe obiceiuri locale. In plus, a doua zi, pe 1 ianuarie, invitatii trebuie sa isi pregateasca si ei costumele pentru carnaval“, explica Maria Colbu.

Oferte mai ieftine de Craciun


Fiind o sarbatoare dedicata familiei, Craciunul este petrecut de majoritatea romanilor acasa. La o cerere mai redusa, tarifele sunt mai atractive decat cele de Revelion. Potrivit operatorilor de turism, tarifele de cazare pentru perioada Cra­ciunului sunt, in medie, cu 10%-20% mai scazute decat de Revelion. In plus, sunt si mai multe locurile disponibile, fara con­stran­geri referitoare la numarul de per­soa­ne care sa constituie grupul.

La hoteluri, preturile sunt ceva mai pipe­rate. Spre exemplu, un hotel clasificat la 2 stele din zona Bucovinei impune un tarif de 960 de lei de persoana, in camera dubla, pentru un sejur de trei zile. In tarif sunt incluse pensiunea completa, masa de Revelion si o seara de carnaval pe 1 ia­nu­arie.

„Amintiri din Epoca de Aur“


Un hotel din Iasi va oferi clientilor un Revelion ine­dit, inspirat din productia regizorului Cris­tian Mungiu. Hotelul Ramada Iasi propune o parodie pe tema Epocii de Aur. „Ne vom aminti vre­murile grele de altadata si vom rade cu lacrimi. Va fi o seara spumoasa si neasteptat de comica“, promit repre­zentantii hotelului.

In aceeasi seara, invitatii la petrecere vor avea parte de o tombola cu premii si concursuri interactive, pentru care „trebuie sa isi aduca bagajul de amintiri”, plus un program artistic si mo­mente vesele. Pentru trei nopti de cazare tari­ful este de 888 de lei de persoana, in ca­me­ra dubla, iar pentru patru nopti, 1.049 de lei.