Pietele asiatice in plina formare in­cal­zesc activitatea de pe pietele ofertelor publice initiale, IPO. Cea mai activa este China, ale carei companii au asigurat, in trimestrul III al anului, 76% din totalul volumul mijloacelor obtinute din aceste operatiuni. Pe ansamblu, in primele noua luni din 2010, pe piata mondiala au fost inregistrate 888 de tranzactii in valoare totala de 152,7 mld. $, cifra care depaseste indicatorul pe intreg anul anterior (112,9 mld. $ dupa 577 de ope­ratiuni). In trimestrul III, in pofida vola­tilitatii pietei si a reducerii numarului de afaceri, volumul fondurilor castigate din cele 286 de oferte publice initiale internationale s-a ridicat la 52,7 mld. $, comparativ cu cele 46,8 mld. $ realizate in trimestrul anterior. Liderul cresterii ramane Asia.

Emitentii asiatici au repre­zentat 83% din volumul afacerilor in dolari (43,8 mld. $ in cadrul celor 173 de IPO). Emitentul chinez a inscris o noua pagina in istoria mondiala a istoriei pietei globale de IPO. Megaafacerea lansata de Agricultural Bank of China, in valoare de 22,1 mld. $, a devenit cea mai importanta de acest gen inregistrata vreodata pe pietele emergente, ea cumuland aproape jumatate (42%) din totalul fondurilor obtinute in lunile iulie-august. Aproximativ 50% din marile tranzactii IPO din trimestrul III au fost realizate pe pietele emergente. In toate cazurile, emitentii au fost companii asiatice: China (opt operatiuni), Indo­nezia (o operatiune) si India (o opera­tiune). Un numar de 10 afaceri au reve­nit pietelor dezvoltate: SUA, Marea Britanie, Canada, Germania si Australia.

Bursa din Hong Kong, cea mai buna


Ca urmare a operatiunilor IPO, bur­sele din Shanghai si Shenzhen au atras cele mai multe mijloace din istoria acestor platforme de tranzactionare. Cea mai buna performanta a afisat-o Bursa din Shanghai, cu 15,6 mld. $ in inter­valul iulie-septembrie. Locul secund a fost ocupat de Bursa din Hong Kong, cu 14 mld. $ (27% din volumul total de fonduri obtinute pe plan global). Treapta a treia a revenit Bursei din Shenzhen, cu 10 mld. $. Angajandu-se intr-un pro­nostic, expertii Ernst&Young Global sunt de parere ca „in urmatoarele trimestre Bursa din Shanghai isi va mentine statutul actual de prima plat­forma de tranzactionare a lumii dupa volumul castigurilor afisate. Acest lucru nu indica altceva decat maturizare si o crestere a nivelului ei de lichiditati”, au estimat analistii.