Dupa atacul european impotriva China in problema panourilor solare, Beijing a reactionat violent. Producatorii chinezi de vinuri cer o actiuni ferme la adresa bauturilor frantuzesti sub pretextul subventiilor europene.


Beijing isi pregateste contraatacul. Dupa anuntul oficial al lansarii de catre Uniunea Europeana a unei anchete antidumping impotriva fabricantilor chinezi de panouri solare, ministerul chinez al comertului a declarat ca „regreta profund” ca apelurile la „consultari si la cooperare” nu au fost auzite. Dar dincolo de aceste regrete s-a trecut si la amenintari.

Un articol publicat astazi de cotidianul oficial China Daily avertizeaza in legatura cu „riposta” chineza. Surse anonime din Minsiterul comertului explica in paginile ziarului ca Bejjing „analizeaza modalitatea de a raspunde la ancheta si cum sa contraatace in mod cat mai adecvat”.

In context, presa chineza amintesta ca aproximativ 70% din productia chineza de panouri solare este destinata pietei europene, numai 20% reprezentand exporturile catre Statele Unite. Iata de ce, concluzioneaza ziaristii, o lovitura europeana ar fi „fatala” pentru acest sector de activitate.

Ce arme ar putea folosi China in aceasta lupta? Se contureaza deja doua piste. Policristalele, element de baza pentru celulele fotovoltaice si care sunt exportate masiv de Germania. La sfarsitul lunii august, agentia oficiala chineza Xinhua, a anuntat ca patru producatori chinezi au cerut oficialitatilor sa angajeze o ancheta antidumping pe aceasta tema impotriva a patru fabricanti europeni. O arma care a fost deja folosita in conflictul similar care opune SUA si China.

Alt front este de alta natura, pentru ca este vorba de vin. Puternic afectata de ofensiva exporturilor de provenienta europeana, Asociatia chineza a industriei bauturilor alcoolice a cerut ajutorul autoritatilor tarii. Nu trebuie uitat ca in decurs de numai trei ani, din 2008 pana in 2011, importurile au crescut de la 36 milioane litri de vin la 169 milioane. Producatorii chinezi au reprosat faptul ca preturile mici practicate de colegii lor europeni sunt rezultatul evident al subventiilor de stat de care acestia beneficiaza.