China National Offshore Oil Corp (CNOOC) a anunţat luni cumpărarea companiei canadiene Nexen Inc. pentru 15,1 miliarde de dolari, cea mai mare achiziţie din domeniul energiei realizată vreodată de China peste hotare, transmite AP.


Oferta de 27,50 dolari pe acţiune reprezintă o creştere de 60% faţă de preţul acţiunilor Nexen la închiderea şedinţei bursiere de vineri, la New York Stock Exchange. CNOOC se aşteaptă ca preluarea să fie finalizată în trimestrul patru din 2012.

Anterior, cele două companii semnaseră o alianţă strategică care implica investiţii ale CNOOC în zăcămintele companiei canadiene din Golful Mexic.
CNOOC intenţionează să se listeze la bursa de la Toronto, ca parte a strategiei sale pe termen lung.

Nexen operează în vestul Canadei, Golful Mexic, Marea Nordului, Africa şi Orientul Mijlociu şi producea în medie 213.000 barili de ţiţei echivalent pe zi în trimestrul doi din acest an.

Companiile petroliere chineze s-au extins semnificativ în America Latină şi America de Nord în ultimii trei ani, ca parte a eforturilor de a asigura furnizarea de energie şi de a diversifica investiţiile peste hotare, iar băncile chineze şi-au unit eforturile cu firmele petroliere investind în regiune.