ANAF ascunde gunoiul sub preş, Statistica face calcule greu de înţeles şi departe de realitatea cotidiană, Parchetul abia dacă dibuie 0,5% din întregul fenomen, iar în Portul Constanţa, zona zero a traficului românesc de mărfuri, se confiscă de două-trei ori pe an câte un container de marfă. O poză la minut a anului 2012 în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, inamicul public nedeclarat încă al statului român.

Imaginaţi-vă o Românie în care se construiesc 2.000 de kilometri de autostradă pe an, o Românie cu un excedent bugetar de circa 15% din Produsul Intern Brut, o Românie care nu se împrumută cu 20 de miliarde de euro, ci care ar putea împrumuta alte state cu această sumă sau ar putea investi în orice proiect câte 20 de miliarde de euro anual. Ca să vă faceţi o idee despre ce s-ar putea face cu aceşti bani, imaginaţi-vă doar faptul că Sănătatea şi Învăţământul au împreună un buget de cel mult 10 miliarde de euro pe an.

Nu vorbim despre o ţară imaginară, ipotetică. Această ţară există şi aceşti bani sunt cât de poate de reali. Doar că cele 20 de miliarde de euro se duc an de an în buzunarele evazioniştilor, nu în autostrăzi, şcoli, spitale sau în alte investiţii, atât de necesare. Un detaliu: cele 20 de miliarde reprezintă, de fapt, jumătate din toată evaziunea fiscală care se face anual în România.

Dar poate cel mai grav lucru este faptul că evaziunea fiscală este strâns legată de mediul politic, iar războaiele pornite la nivel oficial au fost, în realitate, un foc de paie.

„Evaziunea fiscală nu se face fără partid, iar evazioniştii din toate sectoarele pot să lucreze în continuare liniştiţi, dacă nu există voinţă politică pentru a stopa evaziunea fiscală”, spunea Romulus Dascălu, preşedintele patronatului Garant din industria băuturilor alcoolice, atunci când fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu afirma că vrea să obţină la bugetul de stat 2 miliarde de euro din evaziune. Şi asta în decurs de 2 luni. A stat cele două luni la Palatul Victoria, dar a uitat să ne mai spună dacă a adunat vreun leuţ de la evazionişi.

Linişte în instituţiile statului

De altfel, un alt indiciu că evaziunea merge mână în mână cu politicul este raportarea diferită a instituţiilor statului atunci când vine vorba despre cifrele evaziunii.

Astfel, instituţia care teoretic ar trebui să fie cel mai important instrument de combatere a evaziunii fiscale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nici măcar nu ştie la ce procent din PIB se ridică acest fenomen în România. Iar dacă ştie, probabil că este secret de stat. La o solicitare trimisă de Income Magazine, în care ceream date despre nivelul evaziunii, dar şi alte informaţii legate de acest fenomen, reprezentanţii ANAF au răspuns cu pasaje dintr-un plan de acţiune realizat în 2010, fără nici o legătură cu întrebările adresate şi nici un cuvânt despre nivelul evaziunii, evoluţia fenomenului în anii anteriori sau efectele în economie, ori efectele sociale. În schimb, pagini întregi despre „ce ar trebui să facem”. În rezumat, ANAF urma să distrugă orice urmă de evaziune fiscală din România conlucrând intens cu celelalte instituţii ale statului. Asupra rezultatelor vom reveni.

Cert este că şefii care s-au tot perindat pe la conducerea acestei instituţii au evaluat acest fenoment la circa 30% din PIB, unii mergând chiar spre 40%. Asta în timp ce efectele sociale nu doar că se văd, dar cresc de la o zi la alta.

Conform reprezentanţilor Delloite, atunci când există un grad mare de evaziune într-o ţară, există şi un grad redus de colectare a veniturilor la bugetul de stat. „Pentru a recupera partea care lipseşte, mai ales în vremuri de criză, experienţa a demonstrat că cele mai la îndemână măsuri sunt creşterile de taxe, reducerile de salarii sau de pensii. Cei mai afectaţi de aceste măsuri sunt, bineînţeles, persoanele cu venituri medii sau mici, adică cea mai mare parte a populaţiei”, arată specialiştii Delloite.

Nici alte instituţii cu atribuţiuni directe în combaterea evaziunii fiscale, ca Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sau Parchetul General nu au o imagine de ansamblu asupra fenomenului. Doar frânturi dintr-un peisaj care arată oricum, numai bine nu. Spre exemplu, IGPR a raportat în 2011 infracţiuni de evaziune fiscală în valoare de circa 900 milioane de euro - din care s-au recuperat circa 180 de milioane - în creştere cu 269,6% faţă de anul 2010. Creşterea se referă, aţi citit bine, nu la recuperarea prejudiciului, ci la valoarea totală a prejudiciului creat de evazionişti. Pe măsură ce se intră în profunzimea actului de justiţie, valorile scad. Astfel, Parchetul General vorbeşte despre 1.072 de rechizitorii trimise instanţelor de judecată din toată ţara cu speţe mai mici sau mai mari de evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului se situează în jurul valorii de 260 milioane de euro, din care circa un sfert a fost recuperat. Pentru comparaţie, în 2010, parchetele din toată ţara au întocmit sub o mie de rechizitorii pe cazuri de evaziune fiscală, care ar fi adus un prejudiciu de circa 180 milioane de euro.

Nici chiar în Portul Constanţa, despre care se ştie că este placa turnantă a importurilor mai mult sau mai puţin fiscalizate, nu se întâmplă mare lucru. „Valoarea mărfurilor confiscate pe parcursul anului 2011 în unităţile vamale din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a fost de aproximativ 25 milioane de euro. Mărfurile confiscate au fost în cea mai mare parte mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, precum şi mărfuri supuse accizelor (tutun, alcool, uleiuri minerale şi parfumuri)”, susţine Autoritatea Naţională a Vămilor. Cele mai vehiculate mărfuri sunt cerealele (un sfert din total), minereurile feroase şi neferoase, ţiţei şi produse petroliere, cărbune etc. Şi dacă tot am ajuns la Vămi, aici fenomenul este mult mai extins, dar la fel de învăluit în mister.

Statistica trăieşte în altă Românie

„Acum evaziunea se face cu specialişti”, susţine avocatul Mădălin Irinel Niculeasa, din cadrul companiei de avocatură NNDKP. „Pregătirea organelor fiscale a rămas, de principiu, la nivelul de acum 20 de ani, or, în situaţia în care pregătirea contribuabililor a crescut exponenţial, este firesc să apară şi acest gen de situaţie, considerată de contribuabil ca fiind o eficientizare a sarcinii fiscale, respectiv de organele fiscale ca fiind o evaziune fiscală”, mai spune Niculeasa. Astfel, lupta pare să fie inegală.

Din birourile Institutului Naţional de Statistică, evaziunea fiscală se vede în jurul a 10 procente din Produs Intern Brut (PIB), cu rezerva că ar fi vorba doar de prejudiciul creat prin neplata TVA, CAS şi a impozitului pe venit. INS nu are datele totale ale acestui flagel - sau, la fel ca ANAF, nu le dezvăluie -, dar mai aminteşte că ar fi şi ceva muncă la negru generatoare de evaziune.

Cifra este însă departe de realitate. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu - care s-a autodeclarat primul inamic al evaziunii fiscale - spunea în timpul scurtului său mandat de şef al Guvernului că România are o evaziune fiscală de circa 18 miliarde de euro, echivalentul a 14% din PIB şi o reducere cu 2 miliarde se poate face în termen foarte scurt. Este însă o altă cifră fantezistă, de fapt mai degrabă un target pentru ţara noastră. Atunci când în România evaziunea fiscală va fi de 14% din PIB, ne vom situa sub media europeană, aflată undeva la 16 procente. Cele 14 procente anunţate de Ungureanu oricum erau strict pentru a da bine în declaraţii, pentru că, cu nici o lună înainte, George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, declara public că evaziunea fiscală din România se ridică la 28%. Mai mult decât atât, George Maior atrăgea atenţia asupra faptului că SRI a furnizat către ANAF informaţii despre amploarea acestui fenomen şi a cerut o eficienţă mai mare în folosirea acestora. Dar nici această cifră nu este cea reală, însă este cea mai apropiată de realitate.

Un aspect extrem de important – primii afectaţi de evaziunea fiscală sunt oamenii cu venituri mici sau medii, consideră specialistul NNDKP. Efectele se pot manifesta atât în plan cantitativ - lipsa banilor la buget, dar şi în plan calitativ - crearea unei stări continue de evaziune. „Apreciez că cel mai păcătos efect al stării de evaziune, eu îi spun stare şi nu fenomen întrucât evaziunea este ceva natural la noi, este perturbarea educaţională a generaţiilor care vin. Să trăieşti, să crezi şi să faci demersuri nu în vederea diminuării bazei de impunere, ci pentru a creşte gradul de evaziune, constituie cel mai rău lucru pe care-l poate determina evaziunea fiscală în mediul social”, susţine Mădălin Irinel Niculeasa.

Cât de mare este paguba

Datele reale privind evaziunea fiscală din România vin de la organismele Uniunii Europene. Comisia Europeană, o instituţie care nu poate fi suspectată de vreun joc politic în România, a comunicat către Parlamentul European cifrele prinvind evoluţia evaziunii fiscale în statele membre. Asta se întâmpla spre sfârşitul lunii iunie, iar România înregistra un procent mai mult decât dublul anunţat de Ungureanu: 29,6%.

Astfel, la un PIB de 136,4 miliarde de euro, România se poate „lăuda” cu o evaziune fiscală de 41 miliarde de euro, adică circa 30% din PIB. Doar Bulgaria, ţara vecină şi prietenă, alături de care mergem umăr la umăr în topul relelor dintre ţările Uniunii Europene, ne depăşeşte: înregistrează o evaziune fiscală de 32,9% din PIB, în timp ce media UE 27 este de 15,9%. Pentru comparaţie, la un PIB de circa 2.000 de miliarde de euro, Franţa se confruntă cu o evaziune fiscală tot de 40 de miliarde de euro anual, şi tot face eforturi mari să aducă în legalitate o parte cât mai mare a acestei sume.

2009 - anul de vârf în evaziune

Să fie creşterea evaziunii fiscale în România efectul crizei economice? „Lucrurile au luat-o razna în 2009, când a crescut foarte mult frauda la tutun şi combustibili”, spune avocatul Gabriel Biriş, cunoscut pentru competenţele sale pe zona de fiscalitate şi taxe. „Măsurile impuse de FMI şi presiunea producătorilor de ţigări din 2010 au obligat autorităţile să ia unele măsuri”, continuă acesta, „cum ar fi introducerea evaziunii fiscale pe lista elementelor de siguranţă naţională”.

Daniel Anghel, partener în cadrul PwC România, susţine că „criza financiară nu este unicul responsabil pentru evaziunea fiscală, care, la rândul ei, duce la pierderi enorme atât pentru bugetul de stat, cât şi pentru economie”. Cert este că anul 2011 a fost un an al creşterii explozive a evaziunii. „La carne şi preparate din carne creşterea TVA-ului la 24% a dus piaţa neagră la circa 50%, adică un miliard de euro”, spune Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, patronatul societăţilor din industria alimentară.

Tot în industria alimentară, poate cea mai afectată de evaziune ramură este cea a morăritului şi panificaţiei. Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan: „Evaziunea fiscală ajunge la 70% din această piaţă şi a fost controlată de fosta putere, în fiecare judeţ existând o listă cu firme care nu trebuiesc controlate”. Soluţii există şi sunt deja în lucru: „După ultimele discuţii avute cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi cel al Finanţelor, Florin Georgescu, ar trebui să ne aşteptăm la reducerea fiscalităţii în morărit şi panificaţie, în special reducerea TVului de la 24% la 9%”. Aurel Popescu mai consideră că doar această măsură va conduce la scăderea evaziunii cu minimum 50% şi implicit creşterea încasărilor bugetare din industria menţionată cu 35%. Astfel, ar fi recuperate câteva miliarde, între 1,4 şi 2,5, mult mai puţin decât întregul fenomen, dar cam jumătate din bugetul Ministerului Învăţământului, unul dintre cele mai sărăcite portofolii în ultimii ani.

Alte industrii, cum ar fi construcţiile, sunt măcinate de evaziune şi nici măcar prinse în statisticile oficale. „O simţim că este prezentă, dar nu poate fi cuantificată. Noi ca patronat nu avem suficiente instrumente pentru a măsura unde se situează evaziunea fiscală”, spune Adriana Iftime, directorul Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC). Zona construcţiilor este una în care evaziunea fiscală face carieră şi nimeni nu ştie la cât a ajuns. Unele surse indică undeva la un sfert din întreaga industrie, altele merg chiar până la jumătate. Iar jumătate din 7% din PIB, cât mai înseamnă astăzi sectorul construcţiilor, înseamnă aproape 5 miliarde de euro. Pentru comparaţie, Ministerul Sănătăţii are un buget anual de circa 5 miliarde de euro, iar eliminarea evaziunii din construcţii ar putea echivala cu dublarea banilor pentru Sănătate. „Nimeni nu a făcut un studiu pe industria construcţiilor”, mai adaugă reprezentantul PSC. O altă industrie numai bună pentru evazionişti, cea a produselor petroliere (acolo unde sunt de plătit accize către stat sunt, de regulă, şi evazioniştii), nu are cifrele la vedere. Oamenii din industrie se feresc să facă chiar şi estimări, însă, într-o piaţă de circa 7 miliarde de euro - ne referim la carburanţii auto -, în care aproape jumătate din aceşti bani sunt taxe şi accize datorate statului, este greu de crezut că nu se face evaziune fiscală. Dacă este să revenim la ANAF, ultimul fost şef al acestui organism, Sorin Blejnar, este cercetat penal de către DNA într-un dosar de evaziune fiscală cu produse petroliere. O altă legătură a politicului cu evaziunea.

„Ar fi fără nici o logică să deruleze afaceri aici care să genereze doar pierderi, şi asta ani la rând”, spune un specialist în energie, care a acceptat să vorbească, sub rezerva anonimatului, despre profiturile benzinarilor. Acesta consideră că retailerii de combustibili reuşesc destul de uşor să-şi mascheze din punct de vedere contabil profiturile, pentru a nu plăti impozite către stat.

Iar lista domeniilor unde există afaceri de amploare pe lângă lege este tot mai lungă: cosmeticele, produse de lux sau zona serviciilor. De fapt, spun specialiştii, ar fi mult mai uşor de indentificat zonele unde legea este respectată.

Partea bună este, însă, că există cel puţin un exemplu pozitiv. Este vorba despre piaţa ţigărilor, estimată la circa 32 de miliarde euro pe an. În doar doi ani, reprezentanţii celor trei mari companii din domeniu - Philip Morris, BAT şi JTI au reuşit o formidabilă scădere a contrabandei, de la circa 36% la 13%. „Scăderea drastică a contrabandei vine în contextul acţiunilor concertate ale autorităţilor publice care au conlucrat cu companiile din industria tutunului, a operaţiunilor ample din vămi, dar, mai ales, a faptului că problema contrabandei cu ţigarete a fost considerată o chestiune de siguranţă naţională” a declarat Gilda Lazăr, director Corporate & Regulatory Affairs, JTI Romania. Ea a mai adăugat: „În egală măsură, am asistat şi la o îmbunătăţire a cadrului legislativ, toţi aceşti factori conducând la procentajul scăzut”.

Rezultatul unui lobby extrem de eficient al celor din industria tutunului pentru oprirea sau măcar diminuarea evaziunii fiscale se vede şi în bugetul statului. Astfel, prin recuperarea celor 23 de procente, statul câştigă anual circa 700 de milioane de euro. Alte sute de milioane vor intra în bugetul statului când evaziunea la ţigări va fi zero - însă probabil că zero absolut nu va fi atins niciodată. „Plecând de la estimarea că valoarea pieţei este de 32 de miliarde de euro şi având în vedere că la un procent din această piaţă merg la buget 30 de milioane de euro, un procentaj de 13% înseamnă pierderi la bugetul de stat din taxe neîncasate de circa 400 milioane euro” a mai spus Gilda Lazăr.

O altă veste bună ar putea fi faptul că noua guvernare pare să vrea diminuarea substanţială a evaziunii fiscale. Ministrul Finanţelor pregăteşte un set de măsuri în acest sens, aşteptat de mai multe industrii afectate de evaziune. Un exemplu ar putea fi reducerea TVA-ului la pâine şi alte alimente de bază. Rămâne, însă, de văzut dacă proiectul va fi pus în practică şi, de asemenea, ce efecte va avea.

În ajunul summitului UE din 28 şi 29 iunie, Comisia Europeană a propus o strategie comunitară împotriva evaziunii şi fraudei fiscale. Raportul elaborat pe această temă acuză o serie de state europene pentru că au „închis ochii” în faţa unei evaziuni fiscale de aproape 1.000 de miliarde de euro, adică dublul celor 5 programe de asistenţă financiară (492,5 miliarde de euro) lansate pentru salvarea mai multor ţări din zona de circulaţie a monedei unice. Mai mult, autorii studiului afirmă că statele vizate s-au opus chiar aplicării legislaţiei de luptă împotriva paradisurilor fiscale. Asta în timp ce chiar şi state ca Franţa sau Germania, care sunt afectate într-o mică măsură de evaziunea fiscală, gândesc noi seturi de măsuri pentru a reduce acest flagel.

De exemplu, în Franţa, frauda fiscală este estimată la o sumă cuprinsă între 28 şi 40 de miliarde de euro pe an, adică între 1,7% şi 2,3% din PIB. Guvernul de la Paris intenţionează o înăsprire a amenzilor aplicate celor care fraudează statul, neschimbate de 30 de ani, şi care se ridică la 1.500 de euro. Se doreşte ca pe viitor ele să fie proporţionale valorii disimulate, mergând până la 5% din aceste sume. Vor fi majorate inclusiv sancţiunile penale, fraudatorii care îşi ascund averile în paradisuri fiscale vor primi o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani (de la 5, în prezent) şi o amendă maximă de 1 milion de euro.

Pe fondul crizei financiare, Germania şi-a concentrat lupta împotriva fraudei fiscale pe evaziunea bancară. Astfel, a fost adoptată Legea onestităţii fiscale, care permite Fiscului şi altor organisme de drept să consulte, fără o autorizaţie prealabilă, anumite date referitoare la cele aproape 500 de milioane de conturi şi depozite existente în Germania. Secretă rămâne valoarea depunerilor. În plus, Berlinul a semnat un acord cu Berna privind evaziunea fiscală germană în Elveţia, care înăspreşte într-un mod fără precedent taxa pe bunurile deţinute de contribuabilii germani în această ţară. Autorităţile germane au cumpărat, de asemenea, CD-uri cu datele deponenţilor germani în băncile din Liechtenstein, operaţiune care a permis recuperarea a aproape 900 milioane de euro şi care a costat în jur de 3 milioane de euro.

Spania înregistrează anual pierderi de 6 miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale. În aprilie, guvernul premierului Mariano Rajoy a adoptat un nou plan „anti-fraudă”, menit să reducă efectele nefaste ale evaziunii fiscale şi economia subterană a ţării. Aceasta din urmă este dificil de estimat, dar un lucru este cert: Spania este statul cu cel mai mare număr de bancnote de 500 de euro aflate în circulaţie şi care sunt privilegiate în tranzacţiile frauduloase. Or, pentru a stopa aceste practici, s-a interzis plata în cash a facturilor de peste 2.500 de euro, iar societăţile care nu se vor supune acestei reglementări vor fi supuse unei taxe de 25% din valoarea plăţii, în afara sancţiunilor aplicate pentru astfel de infracţiuni. De asemenea, contribuabilii sunt obligaţi să declare conturile bancare deţinute în străinătate. Pe de altă parte, vor fi amnistiaţi cetăţenii care dezvăluie valoarea, totală sau parţială, a averilor ascunse în paradisuri fiscale până la 30 noiembrie 2012. Se speră ca aceste măsuri să permită recuperarea a 8 miliarde de euro în cursul acestui an.

CE E DE FĂCUT

- Măsuri de reducere a evaziunii fiscale, propuse de reprezentanţii locali ai caselor de consultanţă Ernst & Young şi Delloite.

-  Elaborarea unei strategii clare împotriva evaziunii, pe termen lung, cu o monitorizare permanentă a rezultatelor (D);

-  Elaborarea unor metode clare şi eficiente de impozitare şi colectare a datoriilor fiscale (E&Y);

- Adaptarea constantă a cadrului legislativ, ca o consecinţă a dezvoltării permanente a economiei mondiale (D);

- Stoparea modificărilor succesive ale legislaţiei fiscale, cu prevederi uneori prea generale şi interpretabile (E&Y);

- Aplicarea legislaţiei în vigoare, o mai bună eficienţă a autorităţilor în aplicarea măsurilor de corecţie legale (D);

- Înăsprirea sancţiunilor, dar şi în sensul susţinerii mediului de afaceri, prin mutarea poverii fiscale din zonele cu impact asupra forţei de dezvoltare (impozitarea muncii şi a profitului), în zone mai favorabile afacerilor (mediu, consum etc.) (E&Y);

- Simplificarea sistemului de taxare şi de colectare (E&Y);

- Identificarea unui nivel de impozitare de echilibru, care, pe de o parte să asigure necesarul de fonduri bugetului de stat, iar, pe de altă parte, să demotiveze evazioniştii (un nivel nici foarte mic, dar nici foarte mare) (E&Y);

- Conturi unice pentru toată sarcina fiscală (E&Y);

- Contribuabilul nu trebuie privit ca un infractor, ci ca unul care participă la bunăstarea societăţii (E&Y);

- Un sistem IT corespunzător, pregătire mai bună a personalului din administraţie şi reducerea birocraţiei (D);

- Observarea şi eventual aplicarea în România a exemplelor pozitive din rândul altor state membre UE care se află într-un proces continuu de înlesnire a relaţiei dintre contribuabil şi administraţie (D).

CINCI MĂSURI PENTRU SCĂDEREA FRAUDELOR FISCALE

- Ce propune comisarul european pentru fiscalitate, Algirdas Semeta, pentru întărirea luptei împotriva evaziunii şi fraudei fiscale:

- Introducerea unui număr de identificare paneuropean pentru toţi contribuabilii care îşi trimit capitalul în străinătate;

- Creşterea amenzilor pentru fraudatorii fiscali;

- Punerea la punct a unui nou mecanism de acţiune rapidă împotriva evaziunii;

- Acordarea poliţiei europene – Europol - de puteri sporite pentru a lupta împotriva fraudei fiscale;

- Stabilirea unui plan de acţiune împotriva paradisurilor fiscale şi a societăţilor care practică evaziunea fiscală.

PESTE ZECE MILIARDE LA CÂTEVA TIPURI DE PRODUSE

Cele mai comune mărfuri pentru care nu se plătesc taxe sunt fie produsele de carmagerie cumpărate de la aşa-zişii producători tradiţionali, fie fructele şi legumele cumpărate din pieţe. Sumele din tabel reprezintă miliarde de euro.

Industria

procentul pieţei negre

valoarea totală a pieţei

valoarea evaziunii fiscale

Carne şi preparate din carne

50%

2

1

Ţigări, tutun

13,3%

32

4,1

Alcool

70%

1,4

0,98

Morărit şi panificaţie

70%

1,8

1,26

Grâu şi alte cereale

60%

3

1,8

Legume şi fructe

80%

2

1,6