România se află pe penultimul loc în UE în ceea ce priveşte stabilitatea statului, înaintea Ciprului şi după Bulgaria, ca urmare a presiunilor politice, economice şi sociale puternice, potrivit unui clasament al statelor eşuate (Failed States Index) realizat de organizaţia Fund for Peace.


Chiar dacă se numără printre cele mai vulnerabile ţări UE, România, cu un scor general de 59,5 puncte, în scădere uşoară faţă de anul trecut, s-a menţinut la nivel global pe poziţia 126, în categoria de state cu situaţie stabilă. Indicele include 178 de state, clasificate în funcţie de 12 indicatori, sociali, economici şi politici privind presiunea asupra statului, pentru fiecare fiind acordat un punctaj între 1 şi 10, unde 10 reprezintă punctajul cel mai slab.

Somalia a rămas, pentru al cincilea an consecutiv, pe prima poziţie în clasamentul statelor eşuate, cu un punctaj de 114,9, nivel de alertă, potrivit orgnizaţiei americane Fund for Peace. Somalia este urmată îndeaproape de Congo, cu 111,2 puncte. Top zece este dominat de ţări din Africa. Astfel, pe trei se situează Sudan, urmat de Ciad, Zimbabwe, Afganistan, Haiti, Yemen, Irak şi Republica Centrafricană.

Cel mai sigur stat din lume a rămas Finlanda, urmată de vecinii scandinavi Suedia şi Danemarca. Toate cele trei state beneficiază de indicatori sociali şi economici foarte buni, la care se adaugă serviciile publice excelente, respectul faţă de drepturile omului şi justiţia performantă.

Cei 12 indicatori sunt presiunea demografică, mişcările masive de refugiaţi, grupurile cu comportament revanşard, plecarea cronică a populaţiei, dezvoltarea economică inegală, sărăcia şi declinul economic puternic sau sever, legitimitatea statului, deteriorarea progresivă a serviciilor asigurate de stat, încălcarea adrepturuilor omului şi implementarea legii, siguranţa populaţiei, ascensiunea unor elite divizate, precum şi intervenţia unor factori externi.

România are cel mai prost scor din UE la presiunea demografică, grupurile cu comportament revanşard, sărăcie şi declin economic puternic sau sever, deteriorarea treptată a serviciilor statului, respectiv încălcarea drepturilor omului şi implementarea legii. De asemenea, Romania se află pe al doilea loc în UE la dezvoltare economică inegală şi lipsa de legitimitate a statului, în timp ce la intervenţia unor factori externi este depăşită doar de Bulgaria şi Cipru.

Grecia, unde situaţia generală se deteriorează din cauza crizei economice, se află pe poziţia 138. Declinul încrederii în stat şi capacitatea mai redusă a acestuia de a asigura servicii publice au amplificat presiunile sociale. În Europa Centrală şi de Est, România (126) este statul cu cel mai redus nivel de stabilitate. O stabilitate mai ridicată decât România au Bulgaria (130), Letonia (136), Grecia (138), Ungaria (141), Estonia (143), Slovacia (144), Polonia (148), Lituania (149), Cehia (155), Slovenia (161) şi Austria (161).