România nu ştie exact câţi locuitori are. Despre numărul de angajaţi, cu atât mai puţin. În principiu, sunt aproximativ şase milioane de români ocupaţi, adică oameni care lucrează în baza unui contract oficial. Alte câteva milioane, imposibil de înregistrat, muncesc la negru. Şomeri avem în jur de 440.000. Tot date oficiale. În spatele lor sunt cel puţin încă pe-atât de mulţi oameni care au ieşit din „supravegherea” Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi care sunt şomeri „la negru”. În acest tablou îşi fac loc de câţiva ani şi tot mai mulţi muncitori străini. Cine sunt ei, ce îi atrage la România şi în ce măsură ar putea deveni o ameninţare pe piaţa muncii pentru conaţionalii noştri?

Datele oficiale de la Inspecţia Muncii ne spun clar: în momentul de faţă, în România sunt peste 14.400 de cetăţeni străini care îşi câştigă existenţa lucrând pentru angajatori locali, cel mai adesea în domenii precum comerţ, HoReCa sau construcţii. Unii nu sunt doar simpli muncitori, ci au statut de manager expat şi conduc unele dintre cele mai mari companii multinaţionale din România. Au venit aici fie pentru a ne învăţa stilul de lucru occidental, fie pentru că sunt, pur şi simplu, mai conştiincioşi mai puţin pretenţioşi decât românii şi au reuşit, în câţiva ani, să-i cucerească pe angajatori. Turcii, chinezii şi italienii domină mozaicul cultural al celor care pun umărul la dezvoltarea economiei româneşti, în calitate de muncitori. Managerii, în schimb, vin, în cea mai mare parte, din Austria sau Franţa.

 

Manageri, dar şi muncitori

Îi întâlnim de obicei în multinaţionale, dar şi în firme mici şi medii şi chiar în familii de români. De la manageri şi până la bonele filipineze, toţi au văzut în România un loc potrivit pentru a-şi dezvolta cariera sau, oricât de surprinzător ar putea părea pentru un român, pentru a-şi asigura un trai decent, cu un salariu mai mare decât în ţara de origine. Deşi nu înregistrează creşteri exponenţiale, numărul lor este mai mare de la an la. Datele Inspecţiei Muncii arată că, la sfârşitul lunii august, numărul cetăţenilor străini înregistraţi în registrul general de evidenţă a salariaţilor cu contracte active era de 14.412, în timp ce la sfârşitul lui decembrie 2011, în aceeaşi statistică figurau 13.255 de persoane. Primii care resimt aceste creşteri sunt reprezentanţii agenţiilor de recrutare a forţei de muncă pentru pieţele din afară.

„Faţă de 2011, în 2012 solicitările au început să crească din partea angajatorilor români, dar, comparativ cu 2008, cererea este în scădere. Pe fondul crizei, firmelor le este teamă să-şi ia angajamente pe termen lung faţă de posibili salariaţi cetăţeni străini, care nu vin să lucreze în România dacă nu li se garantează un contract de muncă pe o perioadă de cel puţin trei ani”, a explicat Lavinia Catrinar, manager al agenţiei de recrutare Public Euroconsulting. De altfel, şi modificările aduse anul trecut la Codul Muncii încurajează această atitudine, iar acum cei mai mulţi angajatori aleg să încheie contracte pe un an, pe care să le reînnoiască regulat. Cu toate acestea, în multinaţionale prezenţa unei echipe de expaţi este aproape o regulă. Este, până la urmă, felul acţionarilor de a se asigura că politica de la centru este aplicată şi la nivel local. Încep cu managerii, pe care îi desemnează adesea pentru un mandat scurt, de unul sau doi ani, până când lucrurile încep să intre într-un firesc pe care îl deprind toţi angajaţii, pentru ca apoi să predea ştafeta unui manager român. Acesta are avantajul important de a cunoaşte piaţa şi particularităţile ei.

 

Pe limba angajatorilor

Interesant este faptul că se observă un anumit tipar al naţiilor conservatoare, care nu lasă din prima compania pe mâinile localnicilor şi aleg să înlesnească trecerea cu ajutorul unui expat, care vine din ţara de origine a companiei mamă. Austriecii şi francezii sunt deja legendari din acest punct de vedere. Spre exemplu, în clasamentul angajatorilor români cu cei mai mulţi salariaţi de altă naţionalitate se află OMV Petrom, companie al cărei acţionar majoritar este de origine austriacă şi care are 130 de angajaţi care vin din afara ţării. Deşi are un CEO român, pe Mariana Gheorghe. Topul continuă cu Huawei Technologies (124 de angajaţi străini), Renault Techonolgie Roumanie (110 angajaţi străini) sau Genpact, cu 100 de angajaţi veniţi din alte ţări. Experienţă de antreprenor

Într-o categorie specială intră antreprenorii, care angajează din afara ţării din raţiuni care ţin strict de optimizarea resurselor financiare. Nu toţi au parte de experienţe fericite, ajung să anuleze contracte din cauză că angajaţii respectivi nu se adaptează mediului local sau întâmpină diferenţe ireconciliabile de abordare a conceptului de muncă. Cei care au tras lozul câştigător afirmă cu tărie că muncitorii străini, în special cei veniţi de pe pieţele asiatice, sunt ideali, pentru că muncesc mult pentru salarii nu mai mari de media pe economie. Asia este un furnizor important de bucătari, masori, sudori, tinichigii, mecanici auto şi menajere, potrivit Laviniei Catrinar. Unii dintre ei nu vin aici în calitate de simpli angajaţi, ci vor să dezvolte, la rândul lor, afaceri mai mari sau mai mici, în special în domeniul comerţului.

Dincolo de considerentele legate de costuri, patronul român preferă asiaticii şi pentru că îşi „cunosc foarte bine meseria”, sunt harnici, dar, mai ales, dispuşi să facă muncă suplimentară. În plus, „ritmul cu care lucrează un asiatic faţă de un european este cu 50% mai mare, ceea ce înseamnă un avantaj considerabil pentru angajatorul român, astfel că norma de lucru se realizează într-un timp mai scurt”, după cum ne-a povestit reprezentanta Public Euroconsulting.

 

Asiaticii – calităţi şi defecte

Totodată, faţă de un român, un asiatic are câteva motive în plus să lucreze mai cu sârg. „Străinul care vine să muncească în România vine să facă bani, să-şi ajute familia, deci nici pentru acesta nu ar fi convenabil să stea pe termen scurt.

Sunt anumite zone în Vietnam, de exemplu, unde salariile sunt de 10-15 dolari pe lună”, după cum a argumentat Catrinar. Cu gândul la sărăcia de acasă, muncitorul asiatic „transpiră” mult şi se mulțumeşte cu ceea ce noi numim puţin. „Un alt motiv pentru care sunt căutaţi de angajatorii români este şi acela că unei companii i-ar fi imposibil să găsească un salariat autohton care să cunoască anumite meserii sau tehnici de lucru, ele fiind ştiute doar de asiatici, deoarece fac parte de cultura şi tradiţia lor. Este vorba aici despre maseuri, bucătari, muncitori în industria producţiei de maşini, utilaje şi aparatură importată”, a punctat Lavinia Catrinar, fără să ocolească dezavantajul principal - cu excepţia celor cu studii superioare, vorbitori de engleză, asiaticii nu cunosc nicio limbă de circulaţie internaţională.

Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), mai adaugă un dezavantaj al muncitorilor asiatici, exemplificând prin cazul unei firme de confecţii, care a contractat, cu acte în regulă, 100 de lucrătoare din Sri Lanka. „Asiaticii nu sunt atât de disciplinaţi pe cât par la ei acasă, într-un sistem diferit de muncă, unde lucrează cu supraveghetorul la spate. Ajunse în România, tocmai lipsa constrângerii le-a demotivat pe confecţionere, iar angajatorul s-a văzut nevoit să rezilieze contractul”, a spus Costin. Există şi situaţii contrare, acelaşi sindicalist susţinând că în cazul celor din statele terţe „nu se respectă deloc legislaţia muncii din România”. Aşa apar exemplele în care angajatorul „abuzează” de salariaţii străini, liderul BNS amintindu-i pe cei care lucrează în construcţii. Situaţia ia naştere din cauza deficitului de informaţie pe care îl au muncitorii. Ei ştiu că vin în ţara lui Dracula după ce au semnat un contract de 600-700 de dolari, sumă netă pe care urmează să o primească lunar. „Am întrebat un antreprenor de ce aduce lucrătoare din China când în România găseşte forţă de muncă cu 200 de dolari. În contractul de muncă cu care aduce muncitorul străin nu se specifică norma de lucru, orarul, pauzele şi zilele libere, ceea ce duce la un tip de comportament abuziv”, a afirmat Dumitru Costin.

Cu toate acestea, chinezii figurează pe locul al doilea, după turci, în topul străinilor care lucrează în România, iar filipinezii se numără printre primele zece naţionalităţi.

La polul opus se află israelienii, iranienii, irakienii şi indienii. Numărul contractelor de muncă, pentru fiecare dintre cazuri, nu depăşeşte 200.

 

Un tablou cu puncte negre

În plus, există şi situaţia în care angajatorul român impune o normă de lucru care depăşeşte clasicele opt ore, iar neîndeplinirea ei atrage penalizări şi micşorarea salariului. Orele sau zilele de muncă în plus şi schimbarea regulilor în timpul jocului fac ca, în final, asiaticul să „coste” mai puţin decât românul, chiar dacă este adus aici pe un salariu de 700 de dolari. Toate acestea se întâmplă în ciuda faptului că asiaticii pleacă de acasă prin intermediul unor agenţii de recrutare din ţara lor, şi nu pe cont propriu.

„Candidaţii trec mai întâi prin filtrul agenţiei partenere, iar apoi prin filtrul nostru. În final, clientului, respectiv angajatorului român, îi sunt prezentate mai multe profile, iar el alege candidaţii pe care îi consideră compatibili cu job-ul oferit”, subliniază Lavinia Catrinar.

 

Verificarea angajatului străin

După procesul de „filtrare”, viitorul angajat este serios verificat. Agenţia din România cercetează diplomele obţinute la el în ţară şi se asigură că ele sunt recunoscute aici de Ministerul Educaţiei, „tocmai ca să poată fi încadrat la noi pe funcţia pe care o doreşte”. Ulterior, îi este verificat şi cazierul judiciar şi, mai ales, dacă are datorii în ţara sa. Recrutarea se face cel mai greu din statele în care încă mai există regimul comunist, precum Vietnam sau China, atât agenţia de recrutare, cât şi viitorul angajat fiind nevoiţi să treacă printr-o întreagă serie de formalităţi. Intermediarii, adică agenţiile de recrutare, selecţie şi plasare a forţei de muncă, percep un comision negociabil, în funcţie de volumul de personal solicitat şi nivelul lor de specializare.

Nu orice companie poate aduce în echipă oameni din altă ţară. Pentru a putea angaja personal străin, trebuie să respecte mai multe criterii foarte stricte - să aibă achitate datoriile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, să desfăşoare efectiv activitatea pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei de muncă, dar, mai ales, să nu fi fost sancţionată anterior pentru munca nedeclarată sau angajarea ilegală. Autorizaţia de muncă se eliberează, la cererea angajatorului, de către Oficiul Român pentru Imigrări. Potrivit inspectorului general de stat Ciprian Georgian Dragomir, Inspecţia Muncii, împreună cu Oficiul Român pentru Imigrări, desfăşoară periodic acţiuni de control pentru depistarea şi repatrierea străinilor care nu respectă scopul prevăzut în viza de intrare şi muncesc fără forme legale. Datele Inspecţiei Muncii arată că în primele opt luni ale lui 2012 au avut loc 408 acţiuni în colaborare cu Oficiul Român pentru Imigrări, fiind depistaţi 33 de străini care desfăşurau activitate fără forme legale de angajare. Datele au doar caracter orientativ, pentru că numărul de companii controlate reprezintă un procent foarte mic din numărul total de firme înregistrate în România şi, în plus, nu sunt firme cu personal majoritar străin.

Autorizaţia de muncă este necesară doar în cazul cetăţenilor din statele terţe care vor să muncească în România, respectiv cei care provin din ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene sau semnatare ale „Acordului privind Spaţiul Economic European”. Pentru toţi aceştia, Guvernul aprobă la începutul fiecărui an un număr limitat de permise de muncă. Pentru 2012, numărul acestora este de 5.500, în scădere faţă de 2011. Dumitru Costin a afirmat în acest sens că numărul de permise aprobat este adaptat la o piaţă unde investiţiile sunt într-o continuă scădere. „Nu ai investiţii care să genereze noi locuri de muncă, nu ai de ce să aprobi mai multe autorizaţii.”

Până la urmă, totul se reduce la aceeaşi ecuaţie din care, pentru a avea ca rezultat creştere economică sau o piaţă a muncii solidă, nu trebuie să lipsească investiţiile. Iar muncitorii străini sunt, la rândul lor, un alt indicator economic important. Faptul că aleg România e un semn că avem, pe anumite paliere, oferte competitive, iar faptul că piaţa muncii de aici îi poate absorbi arată că încă nu am ajuns într-o stare periculoasă de amorţire.

 

BOARD-UL RAIFFEISEN BANK ROMÂNIA ESTE ALCĂTUIT MAJORITAR DIN DIRECTORI STRĂINI

STEVEN CORNELIS VAN GRONINGEN

- preşedinte al Raiffeisen Bank

A ocupat în ultimii 10 ani poziţii de top management ale subsidiarelor unor bănci vest-europene în România, Ungaria şi Rusia. A condus deschiderea operaţiunilor băncii olandeze ABN Amro la Bucureşti. Din iunie 2001 a fost vicepreşedinte al Băncii Agricole Raiffeisen, iar din februarie 2002 este preşedintele băncii. Odată cu fuziunea Băncii Agricole Raiffeisen cu Raiffeisen Bank (România), a devenit preşedintele noii instituţii, Raiffeisen Bank.

JAMES DANIEL STEWART

- vicepreşedinte Trezorerie şi Pieţe de Capital

Are o experienţă de 24 de ani, dobândită în domeniul financiar-bancar din New York. Înaintea colaborării cu grupul bancar Raiffeisen, a fost consilier al Ministerului bulgar de Finanţe şi al Băncii Naţionale de Recuperare a Datoriilor.

CARL ROSSEY

- vicepreşedinte divizia operaţiuni şi IT

S-a alăturat Raiffeisen Bank din 2005, ca expert în gestionarea proceselor de restructurare şi dezvoltare a băncilor din Europa Centrală şi de Est.

VLADIMIR KALINOV

- vicepreşedinte divizia retail

Cu o experienţă de peste 10 ani în creditare şi risc bancar, a început activitatea la Raiffeisen Bank în Bulgaria, iar în anul 2000 s-a alăturat Raiffeisen International Bank-Holding AG.

 CARREFOUR ÎŞI ADUCE MANAGERII DE-ACASĂ

Conducerea retailerului francez Carrefour România este asigurată din aprilie 2011 de Francois-Melchior De Polignac, din poziţia de director executiv al lanţului de magazine. Anterior, funcţia fusese ocupată de Patrice Lespganol, care a lăsat România pentru preluarea conducerii Carrefour Grecia.

LOCALNICI ŞI EXPAŢI LA ORANGE ROMÂNIA

Jean Francois Fallacher conduce Orange România de la 1 iulie 2011, după ce l-a înlocuit din funcţia de CEO pe Thierry Millet. Pe de altă parte, tot în 2011, românca Mădălina Suceveanu a fost numită Chief Technology Officer în locul lui Thierry Souche, care îşi încheiase mandatul. Suceveanu devenea astfel prima femeie din cadrul grupului France Telecom-Orange cu funcţie de top management în departamentul de Tehnologie.

UN ROMÂN LA CONDUCEREA COCA-COLA JAPONIA

Călin Drăgan a condus timp de peste şase ani operaţiunile Coca-Cola Hellenic în România şi Republica Moldova şi a preluat, în iulie 2011, conducerea companiei din Japonia.După o perioadă de interimat asigurată de Michalis Imellos, la conducerea Coca-Cola Hellenic România a fost numit francezul Stephane Batoux.

ROMÂNII DE LA RENAULT

Centrul Tehnic Titu al Renault, singurul centru de încercări auto din România, este condus începând din această vară de Anica Muntean, un manager român cu peste 23 de ani de experienţă în ingineria auto din România. Muntean este al doilea manager local care înlocuieşte un francez într-o poziţie de conducere în cadrul Renault Technologie Roumanie, după Sorin Buşe, numit director general al RTR în 2010. Muntean a preluat funcţia de la Fabrice Jouanny, care a coordonat timp de doi ani construcţia centrului de la zero, iar apoi, pentru alţi doi ani, demararea activităţilor de încercare, odată cu instalarea primelor echipe.

 Citeste si

TOP DOMENII DE ACTIVITATE DUPĂ NUMĂRUL DE EXPAŢI ANGAJAŢI ÎN ROMÂNIA

TOP 10 COMPANII CARE AU ANGAJAT CETĂŢENI STRĂINI ÎN ROMÂNIA