Liderii Uniunii Social Liberale au decis să solicite constituirea unei comisii parlamentare care să analizeze modul în care se fac anchetele pe referendum, a anunţat preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al USL.

El s-a referit în mod punctual la ancheta desfăşurată de DNA împotriva secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, despre care care a afirmat că este un caz deosebit de grav care încalcă democraţia din România.

Liderul PNL a citat în acest sens comunicatul DNA conform căruia Liviu Dragnea este pus sub învinuire pentru că, printre altele, a mobilizat cetăţenii să vină la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui.

''Un lucru poate cel mai important cel mai grav discutat azi este faptul că odată cu acest comunicat pe care DNA-ul l-a dat în urma audierii şi punerii sub învinuire a secretarului general al PSD, Liviu Dragnea nu mai putem avea oficial dubii. În momentul în care, până a avea un rezultat birocratic al referendumului, Parchetul General şi DNA au început să cerceteze cetăţenii - toţi care votaseră la referendum şi votaseră într-un anumit fel, în momentul în care lideri politici, toţi din USL au fost chemaţi, cercetaţi, puşi sub învinuire, era uşor de ghicit că avem de-a face cu o acţiune politică, dar nu aveam o recunoaştere. Azi avem un document fără precedent, comunicatul DNA', a argumentat preşedintele PNL.

Potrivit acestuia, este pentru prima oară când o astfel de instituţie pune în discuţie exerciţiul politic clasic.

''Politica se face cu partid, cu lideri, cu organizatori, care, în campania electorală, au chiar obligaţia de a maximiza succesul electoral. În acest caz, avem de-a face cu incriminarea că nişte lideri politici au căutat să mobilizeze cetăţenii României la vot la referendum. Cred că suntem în faţa unui moment extrem de grav, în care instituţii ale statului, care ar trebui să nu se implice în niciun fel în jocul politic, atacă sistemul democratic pluralist la temelia lor. Este absolut inacceptabil ca o parte, alianţă, partid politic, să fie atacat pentru activitatea sa pur politică în cadrul unei campanii electorale', a susţinut Crin Antonescu.

Acesta a menţionat că atât PNL, cât şi premierul Victor Ponta şi colegii din USL sunt solidari cu Liviu Dragnea şi cu toţi cei care sunt anchetaţi în legătură cu referendumul din 29 iulie.

'De aceea, vom cere constituirea unei comisii parlamentare care să analizeze modul în care aceste cercetări se desfăşoară mai ales în raport cu simplii cetăţeni. De asemenea, vom face o informare pentru toate forurile internaţionale care s-au arătat şi sper să rămână preocupate de modul în care se respectă valorile statului de drept şi valorile democraţiei din România', a precizat liderul USL.