Extinderile revin pe piaţa închirierilor de birouri. Astfel, dacă în 2008-2010, cele mai multe firme căutau să se restrângă, unele din ele chiar să sub-închirieze spaţiile excedentare, din a doua parte a anului trecut a crescut substanţial volumul tranzacţiilor de extindere a companiilor în cadrul sediilor actuale, se arata intr-un comunicat Esop Consulting.

Primul semestru din 2012 a fost cel de-al doilea semestru consecutiv în care extinderile au reprezentat o pondere încurajatoare din piaţa tranzacţiilor de birouri de birouri (de circa 15% în totalul tranzacţiilor din primul semestru din 2012).

“Extinderile de sedii, chiar şi în cadrul locaţiilor curente ale companiilor, reprezintă un indicator de însănătoşire a mediului de business, de reluare a anumitor planuri de expansiunea şi de revenire la o anumită normalitate, după mai mult de trei ani de îngheţare a oricăror astfel de iniţiative”, declară Alexandru Petrescu, manager al companiei imobiliare ESOP Consulting.

CINE se extinde?

În prima parte a lui 2012, cele mai multe companii care şi-au extins spaţiile activează în domeniul IT&C, sector care a înregistrat de altfel şi cel mai mare volum de spaţii în extindere.

Pe locul doi ca volum al cererii de extindere se află domeniul Manufacturing Industrial & Energy, urmat pe locul trei de sectorul Professional Services şi pe locul patru de cel al Industriei Farmaceutice.

CU CÂT ŞI UNDE SE EXTIND?

În primul semestru din 2012, suprafeţele de extindere a spaţiilor unei companii, în aceeaşi clădire au variat foarte mult: de la 150 mp, până la 3.607 mp. Printre proiectele imobiliare cărora chiriaşii le-au dat asfel un vot de încredere, alegând nu doar să îşi prelungească actualele contracte, ci să închirieze şi spaţii în plus se numără Sema Park, America House, Metropolis, Upground, Nord City Tower, Iride Business Park, Bucharest Corporate Center şi Munţii Tatra OB.

Un exemplu este cel al companiei TeamNet International, care şi-a extins spaţiile actuale din complexul Sema Park cu 762 mp, prin intermediul ESOP Consulting.

“Extinderea în cadrul sediilor actuale este totodată şi o dovadă de prudenţă din partea companiilor, prin faptul că deseori acest lucru reprezintă o alternativă mai puţin costisitoare decât o relocare, în special pentru acele companii ale căror investiţii de personalizare a spaţiului sunt semnificative. Şi totuşi cheltuielile de amenajare nu sunt un obstacol major. Există cazuri în care proprietarii altor clădiri le oferă chiriaşilor bugete de fit-out sau stimulente pentru a-i atrage, pentru a le reduce astfel impactul financiar al unei relocări”, explică Alexandru Petrescu, manager al companiei imobiliare ESOP Consulting.