Echipa medicală care va decide dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase permite transportul acestuia în Spitalul Penitenciar Rahova trebuie să prezinte un raport scris până la 10.00, solicitarea Poliţiei fiind înregistrată la 8.00, a declarat, luni, managerul Spitalului Floreasca, Radu Macovei.

"Am înregistrat documentul Poliţiei Capitalei la ora 8.00, imediat ce s-a deschis Registratura. Am cerut echipei medicale ca până la ora 10.00 să prezinte un raport scris", a declarat managerul unităţii sanitare, citat de Mediafax.

Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Spitalul Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase, pentru a se şti dacă acesta poate fi mutat în penitenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.

"Solicitarea a fost primită vineri, după ora 17.00, astfel că nu a putut fi înregistrată la Registratura unităţii sanitare. Acest lucru se va întâmpla luni, la ora 8.00, după care o comisie specială de medici se va întruni pentru a decide dacă pacientul poate fi transferat", declarau reprezentanţii Spitalului Floreasca. Din comisie vor face parte medicii care s-au ocupat de Năstase după internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat, respectiv Şerban Brădişteanu şi Ioan Lascăr, dar şi un legist, au precizat aceleaşi surse.

Procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu închisoarea a lui Adrian Năstase nu a fost încheiată
, întrucât nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare, iar condamnatul nu a fost încarcerat într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, a precizat, duminică, Poliţia Capitalei.

"Încă din seara zilei de 20 iunie a.c., imediat după primirea mandatului de executare de la Tribunalul Bucureşti, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a întreprins toate demersurile legale pentru punerea în executare a acestuia, conform prevederilor Codului de Procedură Penală. Având în vedere că, atât timp cât nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare şi persoana menţionată în mandatul de executare nu a fost încarcerată într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, se consideră că procedura de executare a mandatului nu a fost încheiată", potrivit Poliţiei Capitalei.

În aceste condiţii, zilele petrecute de fostul premier în spital nu se consideră zile de detenţie şi, prin urmare, nu vor fi scăzute din pedeapsă.

Ministrul Administraţiei şi Internelor declarase anterior, după internarea lui Năstase, că acesta "este deţinut". "Dânsul este deţinut. În acest moment, îşi ispăşeşte prima zi de pedeapsă. În spital, au fost luate toate măsurile pe care legea le prevede pentru oricine care se găseşte în această situaţie. Paza o asigură Ministerul de Interne, în acest moment", spunea Ioan Rus.

El a mai precizat ca Năstase îşi poate executa pedeapsa atât într-un spital din sistemul public, cât şi într-un spital din sistemul penitenciar. "Începând de astăzi (joi - n.r.), este deţinut. Că se întâmplă într-un spital civil sau într-un spital din penitenciar, este acelaşi lucru", susţinea Rus.

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a semnalat încălcări ale legii în cazul fostului premier Adrian Năstase, de la "negocierea" unui regim preferenţial de a ajunge la închisoare până la vizitele primite la spital, şi cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.