In pofida sporirii volumului de activitate in sectorul constructiilor din Romania in primele sase luni, vânzărilor de ciment şi clincher ale Holcim România, unul dintre cei trei producatori de profil din tara, a scăzut cu 1% în primul semestru, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor anunţate, miercuri, de grupul elveţian

În cazul vânzărilor de agregate, volumul a urcat cu 19,8%, iar preţurile cu 14,3%. Volumul vânzărilor de ciment şi clincher ale Holcim în Europa a scăzut cu 6,3% în primele şase luni, cel mai mare declin fiind înregistrat în Spania, de 32,2%, Bulgaria, de 30,1%, şi Italia, de 29,9%.

Holcim, al doilea mare producător de ciment la nivel mondial, deţine în România două fabrici de ciment, la Aleşd şi Câmpulung, o staţie de măcinare, la Turda, 18 staţii ecologice de preparare a betoanelor, cinci staţii de agregare, două staţii de lianţi speciali, precum şi terminale de ciment la Bucureşti şi Turda.

La nivel de grup, vânzările au crescut în primul semestru cu 2,1%, la 10,1 miliarde de franci elveţieni. Profitul net a avansat cu 9%, la 389 milioane de franci.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primul semestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută cât şi ajustat în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 7,5%, respectiv cu 7,7%, arata datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

"Pe elemente de structură, la lucrările de construcţii noi, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 18%. S-au înregistrat scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-10,8%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-8,6%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale şi la clădirile nerezidenţiale cu 13,5%, respectiv cu 2,5%. La construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 18,7%", se arată în comunicatul INS.