Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor, este nedreaptă şi nelegală.


"Nu vreau să comentez pentru că este decizia unei instanţe, iar acest lucru nu se discută în mass-media. Vreau să spun însă doar că este o hotărâre nedreaptă şi nelegală, atât", a spus Copos. Oficialul rapidist afirmă că aceste lucruri îl "macină", deşi este conştient că decizia de luni a Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi irevocabilă. "Ştiu că nu este o decizie definitivă, dar chiar şi aşa, nu mă simt bine. Noroc că sunt un om puternic. Aceste lucruri te macină, mai ales când ai respensabilitatea a peste 2.000 de locuri de muncă", a precizat Copos, citat de Mediafax.

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare cu executare şi patru ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune, în Dosarul Transferurilor. Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care iniţial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunţarea unei sentinţe pentru 12 noiembrie, când a dictat sentinţe cu închisoare între trei şi opt ani pentru cei opt oameni de fotbal.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.