Construirea unei autostrazi va avea un cost standard pe kilometru cuprins intre 5,05 milioane de euro si 6,1 milioane de euro, fara TVA, iar reparatia capitala a unei cai ferate va costa 1,19 milioane de euro/km, fara TVA, potrivit unui proiect de HG elaborat de Ministerul Transporturilor (MTI). Proiectul contine 12 standarde de cost pentru obiective de investitii finantate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport. Standardele de cost vor fi actualizate periodic sau ori de cate ori este necesar, prin HG, la propunerea MTI, in functie de evolutia progresului tehnic si a preturilor resurselor specifice sau pe baza solicitarilor altor organe de specialitate. Prin elaborarea normelor se urmareste evitarea subfinantarii sau suprafinantarii cauzate de erorile de fundamentare a costurilor. In conditiile in care normele nu cuprind cheltuielile aferente mai multor capitole din structura devizului general al investitiei, costul real al unui kilometru de autostrada va fi mult mai mare. Costul nu include cheltuieli pentru obtinerea si amenajarea terenului, pentru asigurarea utilitatilor necesare obiectivului, pentru proiectare si asistenta tehnica, pentru probe tehnologice si teste si predare la beneficiar sau alte cheltuieli. Potrivit anexei documentului, costul standard pe kilometru pentru autostrazi extraurbane in zona de deal si de ses este de 5,05 milioane de euro, iar pentru acelasi tip de autostrada in zona de munte se ridica la 6,1 milioane de euro.
  • Reabilitarea unui drum national clasa tehnica III are un cost standard de 761.000 euro/km, iar pentru un drum national nou clasa tehnica III costul este de 3,86 milioane
  • Reabilitarea unei cai ferate coridor european costa 2,18 mil. euro/km, iar reparatiile capitale ale unei linii de cale ferata costa 1,19 milioane
  • Standardul de cost pentru o pista de aterizare este, in functie de clasificare, de 391.071 euro/ 100 metri si, respectiv, 557.500 euro/100 metri