La numai 24 de ore dupa ce a preluat functia de presedinte director general al Duke Energy, Bill Johnson, si-a dat demisia. Dar nu a plecat cu mainile goale.


Cand Duke Energy a anuntat, anul trecut, fuziunea cu Progress Energy pentru a forma unul dintre cei mai mari furnizori de electricitate din Statele Unite (cifra de afaceri de 14,5 miliarde de dolari in 2011), cele doua intreprinderi au convenit viitorul management: presedintele executiv al Progress, Bill Johnson a fost desemnat CEO la nou creata entitate. La 27 iunie, Bill Johnson a semnat, prin urmare, un contract pe trei ani la conducerea Duke Energy.

Fuziunea a intrat in vigoare la 2 iulie 2012, data la care Bill Johnson a devenit noul presedinte director general al Duke Energy. Dar, surpriza: la miezul noptii de 3 spre 4 iulie, Bill Johnson si-a prezentat cererea de eliberare din functie. Si inca o surpriza: fostul noul CEO nu a plecat cu buzunarele goale.

Consiliul de administratie a companiei a decis, conform contractului, sa-i acorde o prima de peste 44,4 milioane de dolari (36 milioane de euro) pentru „activitatea si eforturile depuse”. Suma include, printre altele, o indemnizatie de 7,4 milioane de dolari, un bonus de aproape 1,4 milioane de dolari si „sume forfetare” in valoare totala de 1,5 milioane de dolari, scrie The Wall Street Journal. Dar, Bill Johnson va putea intra in posesia banilor numai daca nu va critica activitatea companiei.

Oricum, tiinand cont de faptul ca Bill Johnson a lucrat opt ore in calitate de CEO Duke Energy, inseamna ca, pe ora, el a castigat un salariu de 5,5 milioane de dolari (4,5 milioane de euro). Adica de 785.000 de ori mai mult decat actualul salariu minim din Statele Unite, care este de 7,25 dolari (5,89 euro) pe ora. Noul CEO Duke Energy va deveni predecesorul lui Johnson in aceasta functie, James Rogers (foto).