Autoritatea judecatoreasca, ca parte a celei de a treia puteri din stat, este alcatuita din instantele judecatoresti care judeca incalcarea legilor, a regulilor si a prevederilor contractuale, a incalcarii drepturilor si a demnitatii umane, a faptelor criminale, a delictelor si contraventiilor de toate felurile, precum si a conflictelor dintre oameni si dintre oameni si stat.

Pe langa tribunalele de jurisdictie ordinara (penale sau civile), statul de drept trebuie sa mai aiba si tribunale specializate si, deci, judecatori specializati in probleme fiscale, in probleme de munca, in probleme sociale si in probleme de administratie.

Toate aceste cinci domenii au la nivel national cate un tribunal national, denumit Curte de Casatie sau Curte Suprema de Justitie, in cazul proceselor civile si penale, Tribunalul National pentru Probleme Fiscale, pentru probleme de impozite, evaziune si taxe, Tribunalul National pentru Probleme de Munca, pentru solutionarea conflictelor de munca individuale sau colective, Tribunalul National pentru Probleme Sociale competent pentru judecarea neintelegerilor din domeniul asigurarilor sociale si a altor probleme din domeniul social si Tribunalul National pentru Probleme de Administratie, competent sa judece plangerile cetatenilor impotriva deciziilor abuzive ale autoritatilor.

Organizarea pe verticala a acestor tribunale incepe cu prima instanta, trece prin instanta de recurs sau apel si poate ajunge la revizie la tribunalul national specific. In conformitate cu principiile ordinei de drept care sustin independenta judecatorilor, art. 123 din Constituitia Romaniei prevede ca „Justitia se infaptuieste in numele legii” si ca „judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”.

Independenta de care judecatorii se bucura dupa ce li s-a asigurat inamovibilitatea necesara trebuie sa-i impiedice sa se lase influentati de diferite grupuri private de influenta sau de interesele puterilor statului. In mod logic, este greu de crezut ca, din altruism, un judecator se lasa influentat in luarea unei decizii! Si cand spun aceasta ma gandesc, de exemplu, la un proces de calomnie intentat ziaristului Ion Cristoiu, in timpul guvernarii aliantei dintre CDR, PD si UDMR. Pentru o critica considerata calomnie, ziarista Gabriela Adamesteanu l-a dat in judecata pe autorul comentariului.

Prima instanta l-a condamnat pe inculpat la o despagubire de 50 de milioane de lei. Contrariat de marimea despagubirii, m-am adresat unui prieten pensionar, fost judecator, care mi-a explicat ca, de fapt, acuzatul este victima unei rafuieli, iar legea incompleta si stramba face posibila luarea unei astfel de decizii!

Intrebandu-l daca Cristoiu poate face recurs, acelasi fost judecator mi-a spus ca, in mod practic, Cristoiu nu va avea castig de cauza! Cum este posibil? Judecatorii de la urmatoarea instanta sunt de fapt suporterii revistei „22“, condusa de Gabriela Adamesteanu! Dupa un timp, am avut surpriza sa aflu ca si ziarista a facut recurs si ca instanta a marit despagubirea de la 50 la 400 de milioane de lei! Timp in care, un alt ziarist a primit pentru o aceeasi acuzatie o amenda mai mica decat costul unui ou de gaina! Si atunci, cum sa nu te gandesti ca, daca o sentinta este anapoda, in statul in care judecatorii beneficiaza de sustinerea pe care le-o acorda Constitutia, cauza sentintei dubioase, in 99,99% din cazuri, este coruptia sau samavolnicia? Pentru a nu se mai repeta asemenea aberatii, consideratiunea aceasta ar trebui inscrisa si in decizia de inamovibilitate!