Statele zonei euro ar trebui să semneze contracte cu Uniunea Europeană (UE) în care să se angajeze la reforme fiscale detaliate, potrivit unei propuneri a UE, care vizează creşterea controlului Bruxellesului asupra politicilor economice naţionale, scrie Financial Times (FT).


Măsura, inclusă într-un raport distribuit ţărilor UE înainte de summit-ul din octombrie, ar presupune ca toţi cei 17 membri să se angajeze la programe de politici economice şi termene aprobate de Bruxelles, precum cele negociate cu ţările susţinute cu ajutoare financiare. Dacă va fi adoptat, planul ar ajuta la îndeplinirea cererilor Germaniei pentru un control mai riguros al economiilor ţărilor puternic îndatorate şi fără programe clare de reformă, între care Italia şi Franţa.

Propunerea, văzută de jurnaliştii Financial Times, reflectă măsura în care unii lideri UE consideră că trebuie reformată zona euro, prin introducerea unui proces mai centralizat de luare a deciziilor. O astfel de schimbare, afirmă mulţi lideri politici, va necesita schimbarea substanţială a tratatlor UE.
Proiectul este prima salvă în conflictul anticipat ca urmare a încercărilor de a da zonei euro mai multe din puterile rezervate în prezent ministerelor naţionale de finanţe, notează cotidianul britanic. Împreună cu un plan al şefului Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru modificarea tratatelor, propunerea pentru contracte de reformă ameninţă cu o nouă rundă de discuţii referitoare la cât de multă suveranitate naţională ar trebui să cedeze statele unei instituţii supranaţionale.

Printre cele mai ambiţioase propuneri incluse în document se află şi crearea unui buget central al zonei euro. Acest buget, afirmă oficialii, ar putea fi folosit pentru a ajuta ţările cu probleme în timp de criză. Germania a susţinut propunerea privind bugetul multinaţional ca o cale de a pune la un loc resurse, fără a emite în comun datorie.

Documentul UE va reaprinde, probabil, şi dezbaterea privind o Europă cu două viteze, scrie Financial Times, cu cele 17 state ale uniunii monetare îndreptându-se către o coordonare economică mai strânsă, în timp ce restul de 10 încearcă să-şi găsească rolul în noua uniune. Oficialii implicaţi în pregătirea propunerilor au afirmat că recomandările au ca scop stimularea discuţiilor între liderii statelor. Fiecare propunere este menţionată ca o măsură care urmează să fie "analizată".

Proiectul, pregătit de biroul preşedintelui UE, Herman Van Rompuy, vine însă după ce acesta a petrecut o mare parte din luna septermbrie călătorind în capitalele statelor din zona euro pentru a cere opiniile liderilor naţionali asupra. Proiectul de măsuri include, probabil, măsuri susţinute de mai mulţi dintre şefii de state sau guverne.