Cursul de schimb al leului, alaturi de dobanzile bancare si de rata inflatiei, ar trebui sa fie preocupari majore ale Guvernului.

In ultimele zile, mai multi cunoscuti m-au intrebat ce cred despre pers­pec­tivele de evolutie ale cursului de schimb al leului fata de euro. Am vazut, pe fluxurile de stiri, mai multe opinii, de la cele extreme, care pre­vad o depreciere accentuata a leului, pa­na la cele moderate, care sustin ca leul va evolua intre 4 si 4,3 unitati pentru un euro. Cursul de schimb al leului, alaturi de dobanzile bancare si de rata inflatiei, ar tre­bui sa fie preocupari majore ale Gu­ver­nului. Asa se intampla in toata lumea ci­vi­lizata, pentru ca aceste elemente eco­nomice influenteaza major viata de zi cu zi a cetatenilor, afecteaza puterea de cum­parare a veniturilor cetatenilor si deter­mi­na evolutia viitoare a economiei. La noi, in Romania, ca si alte aspecte ale vie­tii publice, si acesta este diferit de lumea civilizata. Din cauza nepriceperii politi­cie­nilor si a lipsei de specialisti adevarati in domeniul guvernamental, aspecte eco­no­mice fundamentale, precum cele mai sus mentionate, au fost lasate aproape exclusiv in sfera bancii centrale si a gu­ver­natorului Isarescu. Toti ceilalti, de la po­liticieni si lideri de opinie, se mul­tu­mesc sa constate rezultatele si sa se intereseze, din cand in cand, ce se mai intampla. Toti ar vrea sa stie ce va fi, dar fara o analiza reala, ci doar sa fie in­for­mati de cei care stiu. Nu ne-am obisnuit cu ideea ca diversele variabile eco­no­mi­ce, intre care si cursul de schimb, evo­luea­za in functie de raportul cere­re-ofer­-ta, care, la randul sau, este influentat de factori cantitativi, calitativi si psihologici. Am vrea ca situatiile sa fie clare, sigure si previzibile, ca sa nu fim nevoiti sa analizam si sa deducem. Ei bine, nu se poate. Daca am vrut capitalism, trebuie sa ne adaptam la incertitudine. Nimic nu mai este presetat, economia nu se mai dezvolta „armonios“ si planificat, iar preturile nu se mai „reasaza“. Exista si crize, locurile de munca nu sunt pe viata si nici pentru toata lumea, iar in­tre­prin­derile mai dau si faliment.

Acestea fiind zise, ce se poate intampla cu variabilele mai sus mentionate si care sunt perspectivele de depasire a crizei? Cursul de schimb al leului a fost relativ stabil in ultimele luni, iar indicatorii ma­cro­economici nu arata nicio degradare neprevazuta a situatiei economice din Romania. Raportul cerere-oferta pe piata valutara, sub aspect cantitativ, este re­la­tiv echilibrat, mai ales in conditiile in care, sub impactul crizei si al inghetarii cre­di­ta­rii, cererea de importuri s-a diminuat drastic si balanta comerciala a intrat intr-un proces de reducere a deficitului. Cererea de euro, ca alternativa de pla­sa­ment, ar putea fi stimulata de reducerea dobanzilor la depozitele in lei, dar nu reprezinta o cantitate care sa influenteze dramatic piata. Banca centrala are re­zer­ve suficiente pentru a preveni asalturi speculative si poate pondera eventuale dezechilibrari ale raporturilor cantitative din piata. Daca o va face si vrea sa o faca, este alta discutie. Probabil ca intr-un an in care guvernatorul Isarescu vrea sa mai obtina inca un mandat in fruntea BNR, se va dori evitarea unor turbulente fi­nan­cia­re, cu atat mai mult cu cat inflatia, defi­ci­tul comercial si cel al balantei de plati s-au inscris pe linia dorita de banca cen­tra­la. Mentinerea parametrilor actuali nu ar face decat sa aduca treptat Romania in situatia in care se poate amorsa o dez­vol­tare durabila. Dar… intotdeauna e un „dar“, chiar daca guvernantii nostri lasa toate aspectele macroeconomice (cu exceptia politicii fiscale) pe mana Bancii Nationale, ei  nu stau degeaba, ci ac­tio­nea­za in economia reala. Am pomenit mai sus de politica fiscala. Cred ca e mult spus. Domnul Pogea este doar un zapciu care nu stie ce inseamna politica fiscala. Daca ar fi singurul, nu ar fi o problema, dar cred ca nici unul dintre politicienii nostri nu a auzit ca politica fiscala poate fi folosita si pentru stimularea sau des­cu­ra­jarea anumitor activitati economice, iar functionarii de cariera din Ministerul Fi­nan­telor, chiar daca au invatat la scoala si au fost pe la diverse simpozioane sau se­mi­narii, nu se pot detasa de mentalitatea de zapcii, pe care, probabil, cultura ins­ti­tu­tionala este cea care o transmite din generatie in generatie, de parca ar face parte din inventarul ministerului. Din aces­te motive, la noi, cand se doreste stimularea unor activitati, se inventeaza tichete (de masa, de vacanta), se discuta de subventii si garantii, dar nu de sti­mu­len­te sau credite fiscale. Incercand sa ju­poaie sapte piei de pe micii contribuabili, Fiscul domnului Pogea aduce economia reala in blocaj, iar acest blocaj descu­ra­jea­za in plus operatorii economici, ca intr-o reactie in lant, iar resursele finan­cia­re se orienteaza din ce in ce mai mult spre plasamente pur financiare (banci, titluri de stat, euro sau alte valute, valori refugiu) si astfel, indiferent ce face banca centrala, apar premisele deprecierii leului. Aceasta situatie poate sa se agraveze in a doua parte a anului, iar deprecierea leului amorseaza un nou ciclu inflationist, prin cresterea preturilor, motivata de scaderea leului, din care nu se poate iesi decat prin cresterea dobanzilor si ste­ri­li­zarea masei monetare in exces. Asa ca domnul presedinte Basescu, daca este suparat pe banci ca mentin dobanzi mari la credite, ar trebui sa-l ia de urechi pe dom­nul Pogea, sa-l oblige sa elaboreze o politica impreuna cu BNR, sa-i explice ca nu trebuie sa ofere dobanzi competitive, atunci Trezoreria se imprumuta de pe piata (de la banci), pentru ca Tre­zo­re­ria ofera cele mai sigure plasamente, iar atata vreme cat bancile vor putea sa plaseze banii la Trezorerie si la BNR cu dobanzi mari, nu vor face niciun efort sa reduca dobanzile la credite acordate in economia reala, unde mai sunt si riscuri. Semnalul pentru reducerea dobanzilor trebuie sa vina de la Trezorerie, iar daca cei de acolo nu inteleg, sa fie pusi sa ci­teas­ca presa americana si pe cea europeana din ultimele cinci-sase luni.

Cu toate problemele care sunt la orizont, am incredere in continuare in capacitatea domnului Isarescu de a guverna Ro­ma­nia, in pofida dificultatilor pe care i le creeaza diversele guverne monocolore sau de coalitie, si cred ca vom avea in acest an un curs de schimb leu-euro re­la­tiv stabil, iar in anul viitor vom iesi sontac, sontac, din criza. Fara fonduri europene, pentru ca in acest domeniu armata de functionari constituita pentru a complica lucrurile este greu de invins, dar „prin noi insine“ pentru ca avem destule resurse de relansare. Pacat ca domnul gu­ver­na­tor Isarescu este un om moderat si un adept al gradualismului, pentru ca, altfel, am fi putut vedea lucruri mai spec­ta­cu­loase.