Daniel Dăianu a fost eliberat din postul de consilier de stat al premierului Victor Ponta, din "motive personale", după mai puţin de trei săptămâni de la numirea în această funcţie şi după ce a declarat că titulatura de "consilier de stat" este eronată, deoarece nu doreşte să fie remunerat, informeaza Mediafax. 


Dăianu a fost numit consilier de stat al premierului la 11 mai. După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de numire, Dăianu a declarat însă că nu lucrează în aparatul guvernamental, deoarece nu doreşte să fie remunerat pentru activitatea de consiliere a premierului, şi că titulatura de "consilier de stat" este eronată.

Până la semnarea deiziei de numire, Dăianu a lucrat tot in calitate de consilier pe probleme economice al preşedintelui PSD Victor Ponta.
Doctor în economie, el a fost ministru al Finanţelor, în perioada decembrie 1997-septembrie 1998, după ce anterior, în 1992, a fost ministru adjunct al Finanţelor. El a lucrat şi ca economist şef la Băncii Naţionale a României, post din care a fost numit ministru în decembrie 1997.

Dăianu critica, în luna februarie a acestui an, modul de utilizare a banilor publici, arătând că România a cheltuit pe investiţii mai mult decât Polonia sau Cehia, ca procent din PIB, cu o medie de peste 5% anual, dar rezultatele par să indice o alocare de numai 1-2%. 

În august 2011, preşedintele Traian Băsescu l-a criticat pe Dăianu, spunând că a avut rezultate zero în Guvern, deşi are un renume indiscutabil de economist. Remarca a venit ca reacţie la unele comentarii făcute de Dăianu la adresa măsurilor economice luate de Guvernul Boc, scrie Mediafax.