Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât marţi că prim-adjunctul procurorului general al României, Daniel Morar, poate participa la şedinţele Secţiei pentru procurori şi ale plenului CSM şi are drept de vot, în cazul absenţei procurorului general.



Într-un comunicat citat de Agerpres, CSM explică că, potrivit art. 7 alin (3) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 529/C/2007, 'în perioada absenţei procurorului general sau a imposibilităţii exercitării funcţiei, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea, prim-adjunctul procurorului general îl înlocuieşte de drept în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate, iar în cazul absenţei acestuia sau al imposibilităţii exercitării funcţiei, indiferent de cauza acesteia, inclusiv revocarea, atribuţiile sunt exercitate de drept de adjunctul procurorului general'.

Având în vedere că procurorul general este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, în considerarea calităţii pe care o deţine şi în scopul asigurării reprezentării la nivelul Consiliului, prin conducător, ca reprezentant al autorităţii judecătoreşti a Ministerului Public, plenul CSM a apreciat că prim-adjunctul procurorului general poate participa la şedinţele Secţiei pentru procurori şi ale plenului Consiliului, având aceleaşi atribuţii, competenţe şi interdicţii de a participa sau de a vota - art. 28, alin (2) din Legea 317/2004 - pe care le are procurorul general al României.

Daniel Morar a fost delegat în funcţia de procuror general al României, postul fiind vacant după ce a încetat mandatul Laurei Codruţa Kovesi.