Ministerul Economiei a anulat patru licitaţii organizate anul trecut, cu o valoare totală de 70 milioane lei (15,2 milioane euro) şi care vizau achiziţia de lucrări de închidere şi ecologizare a unor obiective miniere, susţinând că acestea au fost acordate "preferenţial", şi va relua procedurile.

Licitaţiile au fost derulate prin Direcţia Generală a Achiziţiilor Publice, Concesiuni şi Servicii Interne din Ministerul Economiei, se arată într-un comunicat al instituţiei, citat de Mediafax.

Instituţia a organizat un audit al activităţii proprii, în urma căruia a descoperit o serie de nereguli.

"Auditul a scos la iveală faptul că licitaţiile au fost organizate în august 2011 cu nerespectarea prevederilor legale, astfel încât doar anumite companii să fie declarate câştigătoare", se spune în comunicat.

Firmele care au câştigat licitaţiile sunt ECO Invest, Hidroconstrucţia, TPSUT Mehedinţi, Drupo, Petro Construct, Iridex Group Construcţii şi Cartel BAU.

"Neregulile descoperite de Corpul de control, în toate cele patru cazuri, sunt diminuarea nejustificată a capacităţii economico-financiare a ofertanţilor şi garantiilor, firma câştigătoare nu avea obiectul de activitate principal sau secundar care să reprezinte o garanţie a abilităţii de executare a lucrărilor conform cerinţelor din caietul de sarcini, nu rezultă o experienţă suficientă în domeniul închiderii/tehnologizării, oferta câştigătoare asigură garanţia lucrărilor pe parcursul unui singur an, acceptarea unor documente de calificare care, în condiţiile documentaţiei de atribuire, conduceau la eliminarea unor competitori", se precizează în comunicat.