Europa, care a dorit victoria preseedintelui in exercitiu saluta continuitatea puterii de la Casa Alba, dar se teme de noile inflexiuni pe care Barack Obama le va imprima politicii sale externe.


Dupa un prim mandat considerat peste asteptari, europenii se tem de ce va urma: de regula, pe durata celei de-a doua presedintii, liderii americani sunt, de regula, mai prezenti in politica externa. Vorbind in numele Uniunii Europene, entitate ignorata, practic, in cursa pentru Casa Alba, presedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy si seful Executivului comunitar, Jose Manuel Barroso, au „salutat calduros’ victoia lui Obama, evocand amandoi necesitatea continuarii unei colaborari deja bine definite.

A fost o dorinta exprimata voalat si care, afirma expertii, ascunde ingrijorarea capitalelor europene. In primul rand, explica ei, dialogul Bruxellesului cu Washingtonul va fi, in urmatoarele 2-3 luni extrem de dificil: administratia Obama va fi supusa unei remanieri, iar printre cei care vor fi inlocuiti figureaza secretarul de stat, Hillary Clinton, si seful Trezoreriei, Tim Geithner.

Retragerea lui Hillary din scena survine in conditiile in care Siria clocoteste, problema iraniana a atins un nivel critic, iar Israelul se pregateste de alegeri parlamentare. „In aceste conditii, avem nevoie la Casa Alba de un conducator cu o echipa ferma”, spune un diplomat european de rang inalt.

In ceea ce priveste chestiunile economice, in special problemele legate de criza datoriilor din zona euro, Obama a transmis inca inainte de alegeri un mesaj foarte clar: el nu mai vrea sa vada cum economia tarii sale este trasa in jos din cauza proastei gestionari a crizei europene.

Punand cap la cap toate aceste elemente, expertii europeni cred ca al doilea mandat al lui Obama va fi mai ofensiv. SUA s-au saturat sa asiste la neincetatele dispune intre liderii europeni, tot mai divizati, tot mai incapabili sa puna capat interminabilului calvar grec. Luni, in ajunul scrutinului, administratia Obama a invitat UE sa traseze „o cale viabila” pentru Atena si sa se uneasca in jurul reformelor.

Alta dezbatere cruciala este pe punctul de a izbunci intre cele doua maluri ale Atlanticului: ea este centrata pe NATO si vizeaza factura de securitate pentru emisfera occidentala. Cu ochii atintiti spre Asia, Washingtonul sporeste presiunile in incercarea de a determina Europa sa-si asume mai mult din povara acestei responsabilitati, in special in Orientul Mijlociu si in Africa. Prinsi in chingile austeritatii, europenii nu se grabesc insa cu raspunsul.