În ţările cu populaţie cu venituri medii există de două ori mai multe persoane bolnave de epilepsie, spre deosebirile de ţările dezvoltate, evidenţiază un studiu al unei echipe cercetători. Potrivit BBC, există o explicaţie: riscurile mult mai mari de rănire la cap şi infecţii cauzate de consumul de carne de porc infestată.

Peste 60% dintre persoanele bolnave de epilepsie nu primesc un tratament adecvat, potrivit The Lancet, care menţionează că afecţiunea trebuie să reprezinte o preocupare globală şi să se găsească pe agenda fiecărui guvern.

Epilepsia este o tulburare neurologică comună şi se datorează unor factori care interferează cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descărcări electrice bruşte, excesive şi dezorganizate, care duc la apariţia convulsiilor.

Convulsiile interferă temporar cu controlul musculaturii, vorbirea, vederea şi conştienţa bolnavului şi sunt înspăimântătoare, mai ales dacă sunt severe. Tratamentul poate reduce impulsurile electrice anormale la nivelul creierului şi poate controla crizele convulsive.

Există 40 de tipuri diferite de epilepsie şi nu este considerată o boală psihică, dar poate deveni, dacă este afectat creierul.

Studiul mai menţionează că aproape 85% dintre persoanele care au epilepsie trăiesc în ţările în curs de dezvoltare.

Profesorul Charles Newton, de la Universitatea din Oxford, spune că rata mortalităţii în ţările în curs de dezvoltare este mult mai mare decât în cele dezvoltate, motivul fiind că nu se acordă acceaşi atenţie tratamentului.

El a adăugat: „Multe persoane care suferă de epilepsie nu ştiu că această tulburare poate fi controlată şi cu tratament biomedicale, de aceea este extrem de importantă informarea lor, iar îngrijirea medicală trebuie să se îmbunătăţească în aceste regiuni”.