Sibianul cu alura bonoma de provincial cu mintea lim­pe­de sau finantistul cu mina de contabil exagerat de preo­cu­pat? Ce e mai important din CV-ul fiecaruia: transformarea unui micut oras vechi intr-o urbe cu parfum occidental sau pa­tru ani pe strazile Washingtonului la birouasul nostru de la FMI?

Premisele sunt tulburi si 2010 va fi un an greu, dar cand spun greu ma refer la greu ca o mancare extrem de uleioasa sau ca un gand care te obsedeaza: scadere economica, so­maj in crestere, deficit bugetar, creditori zgarciti si dornici sa-si recupereze banii, politicieni si sindicalisti cu capul in nori, ce mai, un paradis al greutatilor.

La o prima vedere, Croitoru l-ar surclasa pe Iohannis la capitolul cunostinte economice pentru ca CV-ul sau este in­car­cat de seminarii, cursuri, experienta economica cu varf si indesat. Oponentii sai ar putea sa spuna ca, la fel de bine, Iohannis isi poate lua o armata de consilieri economici, in­clu­siv de la BNR, mai putin totusi intrusul politic Bogdan Olteanu, care sa fie contraponderea la mitul tehnocratului sal­vator Croitoru.

La o a doua scanare a situatiei realizezi, de fapt, ca cel mai important aspect al intregii nefericite crize politice o re­­prezinta majoritatea politica care sa ii permita viitorului pre­­­­mier sa treaca prin Parlament orice act normativ pe care Guvernul sau il considera oportun si necesar. Plecand de la premisa ca majoritatea parlamentara a celor cinci formatiuni politice va ramane stabila pentru o perioada rezonabila de timp, adica ma­­car pana trece furtuna crizei economice, Iohannis il sur­cla­seaza net pe Croitoru la forta politica. Imaginati-va ce ca­ra­ghios ar arata, din nefericire, un Guvern Croitoru in fata unui Parlament care i-ar da peste degete de fiecare data cand va dori sa-si verifice sustinerea parlamentara prin asumarea unei raspunderi pe o lege sau ii vor intoarce fiecare or­do­nan­ta de urgenta ajunsa in Parlament.

Iohannis l-ar surclasa pe Croitoru si daca Geoana si An­tonescu vor gasi resurse pentru a nu promite la nesfarsit re­sur­se, adica daca isi vor infrana pana la limita bunului-simt eco­nomic toate pornirile de a promite: 25.000 de euro pentru fiecare roman care se intoarce acasa, bani de la Bu­getul de stat pentru orice nevoie a romanului, pensii mai mari, ajutoare sociale mai substantiale si, in general, bani mai multi pentru cheltuielile bugetare. Iohannis va avea castig de cauza daca isi va da seama ca Romania este un Sibiu mai mare pe care trebuie sa-l modernizeze, dar cu resurse infinit mai mici decat cele pe care le-a avut la dispozitie cand orasul sau a fost pentru un an capitala culturala a Europei.

Statul roman, care isi finanteaza existenta zilnica prin lua­rea cu japca de taxe si impozite de la firavul sau mediu privat si care este condus de cele trei mari SRL-uri politice - PSD, PD-L si PNL -, e in pragul unei mari decizii: se restruc­tu­reaza, adica merge mai departe cu o alura mai supla si mai efi­ci­en­ta sau se afunda in greseli mentinandu-si privilegiile absolut ne­justificate. Falimentul de stat e o notiune care deocamdata are valente teoretice si starneste zambete si aroganta. Mai in­colo, ar putea scoate oameni in strada, si nu pentru de­mon­stratii pasnice.