Eroarea nr. 5   

Ca opera a intereselor celor care-si doreau o piata mare de desfacere pentru importuri intr-o tara de marimea Romaniei, dezindustrializarea economiei nationale nu a lasat doar 3,7 milioane de oameni fara locuri de munca si o agricultura primitiva cu o concentrare de 42,3% din forta de munca activa a tarii, ci a produs si un deficit de comert exterior egal cu 100,160 miliarde de dolari, rezultati intre 01.01.1990 si 31.12.2007 dintr-un total de importuri egal cu 334.290,1 milioane de dolari si un total de exporturi de numai 234.130,8 milioane de dolari.

Din acest deficit de comert exterior, consumat, dar neplatit in strainatate de importatori, suma de 49,806 miliarde a fost realizata numai in anii 2005, 2006 si 2007! In acesti trei ani, unii dintre locuitorii tarii au consumat in plus peste ce s-a realizat in tara, produse importate pe datorie in valoare de 12.417,1 milioane de dolari in anul 2005, de 18.719,5 milioane de dolari in anul 2006 si alti 18.669,4 milioane dolari in 2007. Or, suma aceasta, plus dobanda contractata, va trebui restituita creditorilor in urmatorii ani!

Ce va putea exporta Romania pentru procurarea valutei necesare restituirii partii din aceasta datorie care nu a putut fi acoperita de valuta castigata in strainatate de catre „capsunari”, zidari, asistente medicale, femei si oameni de serviciu, plus prostituate?

Dar pentru importarea din strainatate a necesarului de tractoare, de masini de teren si de camioane, care ar fi putut fi produse la Brasov si Campulung, daca membrii Guvernului Tariceanu nu se grabeau sa le vanda pentru a fi desfiintate si demolate?

Nu ar fi corect daca nu am aminti ca explozia deficitelor de comert cu strainatatea a inceput sa dea semne de crestere inca din anul 2003, cand administrarea tarii era realizata de Guvernul Nastase, in cadrul caruia, dl Eugen Dijmarescu, fostul director al Institutului de Economie Mondiala, se ocupa de problemele de comert, iar dl Mihai Tanasescu raspundea de Finante. Sub obladuirea sau indiferenta acestui trio ministerial, in anul 2003 s-a produs un deficit de comert exterior de 5.984 de milioane de dolari, fata de cei 3.971 de milioane de dolari din 2002!

In ultimul an de guvernare al Cabinetului Nastase s-a „reusit” obtinerea unei contraperformante in schimburile comerciale ale Romaniei cu strainatatea, materializate printr-un deficit extern de 9.123 de milioane de dolari, care a fost cu 9,82% mai mare decat intregul deficit comercial de 8.307,6 milioane de dolari inregistrat in patru ani de catre Guvernul Vacaroiu!

Suma deficitelor de comert exterior produse in ultimii doi ani de guvernare a cabinetului condus de Adrian Nastase (15.197 de milioane de dolari) plus suma deficitului FOB-CIF pe trei ani al Guvernului Tariceanu (49.806 milioane de dolari) arata ca, in cinci ani, neglijenta guvernelor Romaniei a produs economiei nationale o paguba de 64.913 milioane de dolari, cu care a contribuit la crearea de noi locuri de munca in tarile din care s-au facut acele importuri si nu in Romania, unde fusesera desfiintate aproape patru milioane de locuri munca!

Daca acesti bani erau investiti in infrastructuri si capacitati de productie in industrie (64 de miliarde de dolari impartiti pe cinci ani), in anul 2008 ar fi existat si infrastructuri si produse industriale de varf care ar fi putut fi exportate! Combinatia aceasta de smecheri (baieti destepti), naivi si nepriceputi a facut ca, pana la urma, rezultatul consumului aiurea al acelor 64 de miliarde de dolari sa se incheie prin trasul apei la wc-urile de lux ale beneficiarilor!

Eroarea nr. 6


Consumul mediu anual al marfurilor importate pe datorie, a caror valoare plus dobanzile vor trebui sa fie achitate in anii care urmeaza, a fost de aproximativ 13 milarde de dolari/an (12.982,6 milioane de dolari/an)!

Cum marfurile din import vin din tarile dezvoltate economic, si deci cu preturi mari pentru puterea de cumparare a aproape trei sferturi dintre gospodariile populatiei, este clar ca toate aceste importuri scumpe au fost facute pentru satisfacerea dorintelor si poftelor oamenilor cu bani! Daca la consumul acesta suplimentar de 64,913 miliarde de dolari, din anii 2005-2007, mai adaugam si suma de 29,560 miliarde de dolari reprezentand marimea „cadourilor” obtinute in trei ani prin introducerea cotei unice de impozitare, v-ati putea explica de ce, in Romania, a crescut asa de mult numarul de automobile, numarul de avioane private, elicoptere si iahturi, numarul de case, de vile si  de locuinte in blocuri de lux!

Dupa cum probabil va reamintiti, Guvernul Ciorbea, cu girul ministrului de Finante Daniel Daianu, a redus la finele anului 1997 cota de impozitare a veniturilor mari cu 20% (de la 60% la 40%), iar Guvernul Tariceanu, prin introducerea cotei unice la 01.01.2005, a continuat reducerea impozitelor la aceleasi venituri cu alte 24%, ceea ce inseamna ca oamenilor cu venituri mari li s-a asigurat un plus de venituri, fata de anul 1996, egal cu 44% din valoarea bruta a acestora!

Pentru introducerea cotei unice, autorii au avut in vedere o teorie elaborata de americanul Arthur Laffer (senator al SUA din partea statului California), care i-a vorbit lui Ronald Reagan despre teoria ofertei si despre dependenta dintre veniturile fiscale ale bugetului national si cota medie de impozitare a veniturilor, folosindu-se de o reprezentare grafica ce avea sa fie cunoscuta dupa aceea ca fiind curba lui Laffer.

Potrivit profesorilor americani Samuelson si Nordhaus (1995), „argumentul esential al scolii orientate spre oferta a fost acela ca efectele negative ale impozitelor marginale ridicate erau responsabile de multe din neajunsurile cu care se confrunta natiunea americana - economisiri reduse, recesiune, productivitate stagnanta si inflatie ridicata. Inspi­randu-se din teoriile pro­fesorului Robert Mundell de la Universitatea Columbia, acest grup (consilierii lui Reagan din 1980 - n.r.) a accentuat importanta cotelor marginale mici pentru obtinerea unor performante ridicate. Unul dintre instrumentele analitice introduse de acest grup a fost curba Laffer”.

Prima concluzie care se poate desprinde din observarea formei acestei curbe este aceea ca, la un venit egal cu zero, cota de impozit este nula. In cazul cand s-ar dori ca impozitul sa creasca la 100%, nimeni nu va mai accepta sa lucreze liber si, drept urmare, impozitul pe care statul il va putea incasa va fi tot nul!

Prezentand curba ca fiind o distributie statistica normala (centrala si turtita cu aspect de sectiune de clopot), a fost usor ca persoanele neavizate sa traga concluzia ca exista un punct maxim de corelatie intre venituri si cotele de impozitare situat in punctul M din varful curbei, denumit de autor ca fiind cota maxima de impozitare! Din aceasta pozitie a punctului M, mai rezulta si o alta concluzie care venea in sprijinul lobystilor teoriei ofertei, si anume, aceea ca oricare dintre punctele situate pe ramura din dreapta punctului M de pe curba (cum ar fi de exemplu, punctul A) provoca o descrestere a marimii veniturilor bugetare, care putea fi obtinuta si din aplicarea unor cote mai mici.

Potrivit autorilor Michael Burda si Charles Wyplosz (Macroeconomics, 1997), „curba Laffer nu are practic aplicatie concreta, deoarece nu se cunoaste cel mai important detaliu al sau, localizarea punctului M. La inceputul anilor ‘80, Laffer a afirmat ca SUA au depasit acest punct si, drept urmare, s-a decis reducerea fiscalitatii, dar in realitate, veniturile din impozite au scazut”!

In articolul „Relationship between Tax Rates and Government Revenue” din „Journal of Public Economics“, din octombrie 1982, prof. Don Fullerton de la Universitatea Virginia din SUA a aratat ca, pe baza examinarii mai multor studii econometrice privind variatia volumului muncii in functie de cotele de impozitare, a constatat ca punctul de venit maxim se situeaza mult mai in dreapta cotei de impozitare (31,8%) introduse de Administratia Reagan!

„Orice reducere a impozitelor platite de salariati, scriau in 1995 Samuelson si Nordhaus, va genera o reducere aproape proportionala a veniturilor fiscale”!

Prof. Laffer „banuia” doar un maxim de 50%! Banuiala, care „s-a dovedit pana la urma a fi un fals” (Samuelson si Nordhaus, 1995), a adus pagube nu numai Guvernului SUA care a trebuit sa se indatoreze („in anii ‘80, SUA au devenit din cel mai mare creditor al lumii cel mai mare datornic al acesteia”! Michel Albert, Capitalism contra capitalism, 1991), dar a creat greutati si economiei nationale a SUA, care a trecut de la un echilibru aproximativ al bugetului national din anul 1979 la un deficit fara precedent, atunci, de 200 de miliarde de dolari in anul 1983!

Atat prof. Fullerton, cat si practica de dinainte de decizia presedintelui Reagan si de dupa aceea au demonstrat ca, de fapt, acel maxim exista pe o curba asimetrica inclinata spre dreapta si este situat in jurul unei cote de impozitare de aproximativ 70%!

Ordonanta de urgenta prin care cota unica a fost introdusa in Romania a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 97/28.01.2005 si a fost semnata de prim-ministru si contrasemnata de ministrul Muncii Gh. Barbu, de ministrul Educatiei  Mircea Miclea, ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu si de ministrul Finantelor Ion Popescu, persoane care au disparut intre timp din Guvern!