Ministerul Transporturilor va plati despagubiri suplimentare de 37,4 milioane de lei pentru exproprierea unor imobile situate in zona liniei de centura a orasului Constanta, aflata in constructie, si 14,4 milioane de lei pentru proprietati de pe santierul tronsonului de autostrada Arad-Timisoara.

Initiativele sunt cuprinse in doua proiecte de hotarare de guvern, elaborate de institutie.

Imobilele ramase de expropriat, pe o portiune de 32 de kilometri de pe amplasamentul tronsonului de autostrada Arad-Timisoara, sunt situate in orasul Arad si in localitatea Sagu din judetul Arad, precum si in localitatile Ortisoara, Pischia si Giarmata din judetul Timis. In cazul proiectului din Constanta, imobilele afecteaza lucrarile pe un tronson de aproape 22 de kilometri.