M-am hotarat sa scriu despre bresle, categorii profesio­nale. O sa incerc, pe parcursul a catorva materiale, sa trans­criu opiniile pe care le-am auzit de-a lungul ultimilor cinci-sase ani. Evident, le voi comenta. La ce bun acest demers? Poate vom reusi impreuna sa aflam de ce ne-am intors in timp, in anii imediat urmatori evenimentelor din decembrie 1989. Vedem din ce in ce mai mult in jurul nostru ura, violenta sau, ce mi se pare extrem de grav, categorii sociale ori profesionale care se incaiera intre ele fara niciun motiv real.

O sa incep cu politistii, ca tot au tinut prima pagina a ziarelor. Comandantul suprem le-a reprosat ca au incalcat legea. Ii reamintesc acestuia ca noi nu am renuntat la serviciile lui atunci cand a facut acelasi lucru (vezi Legea de crestere a salariilor profesorilor cu 50% sau cea privind despagubirea chiriasilor din casele nationalizate). Sincer, politistii incalca legea in mod constant de cand ma stiu eu pe acest pamant mioritic. Si mi s-a parut ca protestul lor disperat are la baza tocmai acest lucru. Multi dintre ei s-au saturat sa mai stea la „mica intelegere” din cauza salariilor de mizerie. Lucreaza cu strada, riscurile sunt imense, obligatiile pe care le au sunt mereu „speciale”. Pentru ce? Lumea ii injura (asta daca nu cumva primesc o sticla-n cap), vor primi pensii „normale”, desi renunta la viata personala (de multe ori la propriu), iar sansele de a-si imbunatati nivelul de trai sunt undeva sub 1%. Tot ii facem militieni, dar uitam ca au trecut 20 de ani si ca nu mai exista decat putini dintre cei de atunci. Oricum, nici aceia nu merita catalogati jignitor, fara un minim discernamant.

Ei bine, cu toate acestea, ii strigam mereu cand avem nevoie de ajutor, cand vrem dreptate ori macar un pic de liniste. Apoi, invariabil, vine momentul in care nu mai suntem interesati de serviciile lor si iar ii facem „militieni”.

„De ce este mai util un politist decat un medic, militar, strungar sau invatator?”, a fost genul de intrebare cel mai intalnit cu ocazia dezbaterilor privind asa-numita „salarizare unitara”. Inca nu ne dam seama ca o lege care se bazeaza pe un asemenea principiu, egalitarist, poate provoca, mai tarziu, drame pe care acum nici nu le banuim.

Politistii nu sunt un pericol. Nici pentru buget, nici pentru altcineva. Sunt doar oameni care joaca un rol. Depinde de fiecare dintre noi sa-l intelegem. Nu trebuie neaparat sa aplaudam, e suficient sa judecam intreg cadrul in care-si desfasoara activitatea. Poate asa, intr-un final, vom intelege ca nu poti primi respect decat daca, la randul tau, il oferi. Se numeste normalitate.