Atunci cand vorbim des­pre stanga si dreapta avem in vedere o sin­gu­ra axa pe care sunt insirate di­fe­rite doc­tri­ne politice. Totusi, sim­pli­tatea acestui model este ge­­neratoare de confuzii.

Se apropie alegerile. E drept, nu cele ge­ne­ra­le, ci doar cele prezidentiale - dar in mintea multor compatrioti acestea din urma sunt cel pu­tin la fel de importante ca si cele dintai. Cred, asadar, ca merita sa discutam cateva chestiuni de fond, fie si ca preambul al unei discutii pe mar­gi­nea referendumului propus de presedinte.

Sigur ca e tentant sa discutam de la bun in­ce­put despre reducerea numarului de par­la­men­tari sau despre monocameralism, insa ma tem ca, daca am proceda astfel, am pierde din ve­de­re cateva chestiuni importante. Iata de ce prefer sa discut mai intai despre structura de fond a vie­tii politice romanesti.

De regula, atunci cand vorbim despre stan­ga si dreapta avem in vedere o singura axa pe care sunt insirate diferite doctrine politice (sau even­tual partidele sustinatoare ale respectivelor doc­tri­ne). Incercam astfel sa obtinem un model ex­pli­cativ cat mai simplu cu putinta, care sa ne aju­te sa ne orientam rapid pe scena politica.

Totusi, simplitatea acestui model este ge­ne­ra­toare de confuzii. El porneste de la premisa ca pu­tem judeca lucrurile folosindu-ne de o pa­ra­digma unica - si inchide in sine iluzia ca suntem ca­pa­bili sa elaboram un soi de algoritm al trecerii de la stanga spre dreapta sau invers.

Practic, aceasta ar insemna sa pretindem ca o doctrina liberala, de exemplu, poate genera o viziune so­cia­lista, sau una a extremei drepte.

Totusi, intre liberalismul de dreapta si ex­tre­ma stanga, sa zicem, nu exista doar o simpla di­fe­renta de grad. Iarasi, extrema dreapta nu este mai de dreapta decat liberalismul. E suficient sa citim texte ale teoreticienilor celor doua curente pentru a intelege ca niciuna dintre aceste viziuni nu poate deriva din cealalta. Pe de alta parte, e suficient sa-l citim bunaoara pe Hayek pentru a intelege cum pot deriva miscari de extrema dreapta din curente socialiste.

Modelul alternativ pe care il propun este cons­truit pornind de la doua paradigme, care de­ri­va din cele doua modalitati posibile de a defini omul.

Pe de o parte, omul poate fi definit intr-o maniera negativa, ca individ sau cetatean, asa­dar facand abstractie de orice atribut pozitiv care i-ar putea fi conferit (varsta, sex, statut so­cial sau economic, etnie, apartenenta religioasa etc.). Pe de alta parte, omul poate fi definit in sens pozitiv, in functie de unul sau mai multe atri­bute pozitive pe care le poseda.

Fiecare dintre cele doua modalitati de de­fi­ni­re a omului genereaza o paradigma politica distincta. Voi numi „liberala” paradigma derivata din definitia negativa a omului si „socialista” pa­ra­digma opusa. Faptul ca putem opera cu aceste doua paradigme poate fi pus in evidenta si printr-o analiza sumara a doua tipuri de discurs pu­blic. Astfel, de exemplu, discursul public ame­ri­can contine in principal termeni precum „ce­ta­teni”, „incalcari ale drepturilor si libertatilor ce­tatenesti” s.a.m.d. Pe de alta parte, discursul pu­blic romanesc este construit pornind de la ter­meni ca „romani”, „maghiari”, „tigani”, „ho­mosexuali” etc. Cele doua tipuri de discurs sunt per­fect paralele: ele nu se adreseaza acelorasi urechi si pun in joc filosofii diferite. Primul apar­tine evident paradigmei liberale, iar al doilea - celei socialiste.

Cele doua paradigme dau seama de struc­tu­ra politica in care se desfasoara viata politica a unei natiuni. Analiza discursului predominant ne permite sa identificam paradigma din care deriva valorile politice majoritare si structura ca­reia ii apartin aceste valori. Putem vorbi astfel despre o structura politica liberala si despre una socialista.

Fiecare dintre cele doua structuri isi de­fi­neste propria axa „stanga-dreapta”. In ceea ce priveste structura socialista, partea stanga a axei apartine acelor doctrine si miscari politice care pun accentul pe atribute pozitive rationale, iar partea dreapta apartine celor care tin cont mai ales de atributele pozitive naturale sau destinale. De exemplu, „muncitor industrial” este un atribut po­zitiv rational: muncitorii industriali reprezinta o categorie economica rezultata din procesul de diviziune rationala a muncii. Pe de alta parte, „ro­man” este un atribut pozitiv na­tu­ral. A te naste in Romania din parinti romani tine de destin, de soarta, si nu de vreun procedeu strict rational de diferentiere.

Trecerea de la socialismele de stanga la cele de dreapta (sau invers) devine astfel inteligibila. E suficient sa inlocuiesti un atribut pozitiv ra­tio­nal cu unul natural (sau invers) pentru a trece dintr-o parte a axei in cealalta. De exemplu, a fost suficient ca Milosevici sa inlocuiasca atri­bu­tul „muncitor” cu atributul „sarb” pentru ca Iu­goslavia sa treaca de la un socialism de stanga (co­munismul titoist) la unul de dreapta.

In cazul structurii liberale, cele doua directii ale axei se definesc in functie de modul in care se raporteaza la piata libera. Dreapta liberala con­sidera ca piata libera este o institutie per­fecta; in consecinta, ea elaboreaza diferite teorii numite „ale esecului guvernarii” prin care in­cear­ca sa arate ca interventia statului in economie produce in general (daca nu chiar intotdeauna) dezordine, cu consecinte negative asupra vietii indivizilor. Stanga liberala, dimpotriva, tinde sa ela­boreze teorii ale „esecului pietei”, acceptand intr-o masura mai mica sau mai mare in­ter­ven­tio­nismul.