Criza prefera aurul. Este o certitudine, confirmata inclusiv de diferenta de pret la aur si platina, care a atins recordul ultimilor 27 de ani.


Aurul si-a consolidat statutul de cel mai scump metal. Considerata cel mai bine comercializat produs din ultimii 20 de ani, platina a coborat pentru mult timp de pe piedestal. La sfarsitul saptamanii trecute, aurul a fost cotat cu 1618 dolari/uncie, in timp ce platina a atins numai 1.399 dolari/uncie.

Diferenta de pret dintre cele doua metale pretioase este perceputa drept un indicator al starii economiei mondiale. In perioada de crestere stabila, platina a fost de doua ori mai scumpa decat aurul. Pe durata crizelor, platina, metarie prima pentru industrie, in special pentru cea auto, s-a ieftinit vertiginos.

Astfel, in timpul crizei financiare din 2008, plantina a pierdut aproape doua treimi din valoare, prabusindu-se de la 2.252 dolari/uncie la 774 dolari/uncie. In schimb, aurul, privit ca un activ sigur si un scut in fata inflatiei, s-a scumpit, dar nu intr-atat incat sa o ia inaintea platinei. Spre exemplu, in 2008, aurul a intrecut platina intr-o singura sedinta de tranzactionari: cea din 17 decembrie, cand cele doua metale au costat 833,5 si, respectiv, 833 de dolari.

Anul trecut insa, mai exact in august, pe fondul piederii de catre SUA a triplului A ca rating suprem acordat de agentiile de evaluare, aurul a luat avans fata de platina, atingand 1911 dolari/uncie si, respectiv, 1880 dolari. De atunci, platina a ramas in umbra arului, neputand sa-si ia revansa asupra metalului rival.

Analistii consultati de Wall Street Journal au indemnat la calm, sustinand ca platina va reusi sa recupereze decalajul creat. Fara a confirma sau infirma aceasta ipoteza, Tom Kendall, de la Credit Suisse, au precizat ca pentru asta trebuie indeplinite doua conditii. „In primul rand, a spus el, „este nevoie de o cerere constanta si in ascensiune din partea industriei, in special din partea producatorilor de mijloace de transport”.

Dar, a adaugat el, platina este solicitata cu precadere de europeni, metalul fiind folosit pentru fabricarea de autoturisme cu motor diesel, masini care nu mai figureaza printre preferintele cumparatorilor de pe Batranul Continent. In al doilea rand, a mentionat Kendall, „oferta Africii de Sud, cel mai mare producator de plantina din lume, trebuie sa se reduca”. Dar nimic nu arata ca acest lucru ar putea interveni in viitorul apropiat.

In acest context, expertii bancii HSBC au revizuit saptamana trecuta in scadere cu 14% prognoza de pret pentru platina, pana la 1.525 dolari/uncie pentru 2012 si cu 11%, pana la 1.625 dolari/uncie, pentru 2013. „Cererea la acest metal nu se va redresa inainte de a doua parte a anului viitor, evolutie care va continua in 2014”, au estimat analistii de la Barclays.