Cătălina Bălan, directorul general al Medicover, sub conducerea careia compania a deschis un spital de 122 paturi în Bucureşti, şi-a încheiat mandatul şi a decis să urmeze alte oportunităţi.

Grupul european Medicover a mai anunţat o nouă structură organizatorică a business-ului în România. Fredrik Ragmark, CEO Medicover Group, va superviza noua organizare care va presupune două noi divizii de business. Astfel, una din cele două divizii de business se va axa pe creşterea numărului de clienţi, managementul portofoliului de clienţi actuali şi dezvoltarea de noi produse şi servicii medicale specifice pieţei din România. John Stubbington, Chief Operating Officer al grupului Medicover, va conduce această divizie începând cu 25 iulie 2012.

A doua divizie de business va avea rolul de a oferi suport pentru clienţi, îngrijire medicală şi de a dezvolta servicii. Această divizie va fi condusă de Bogdan Pană, director executiv spital şi clinici Medicover.

“Pentru anul 2012 estimăm o cifră de afaceri la nivel de grup de 300 milioane de euro. Suntem încrezători că acest model ne va aduce şi în România rezultate similare, cu o creştere de peste 20% până la 45 milioane euro pentru cifra de afaceri Medicover România (inclusiv Synevo) în anul 2012”, a declarat Fredrik Ragmark, CEO al grupului Medicover.

Circa 6.000 de companii şi jumătate de milion de oameni beneficiază de serviciile clinicilor şi spitalelor Medicover şi ale laboratoarelor Synevo în 12 ţări: Polonia, România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Germania, Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Turcia şi Bulgaria.
 
În România, Medicover are peste 100.000 pacienţi anual, fie că sunt angajaţi ai celor peste 1.500 companii abonate, fie că sunt persoane fizice neabonate.

Medicover oferă servicii medicale prin cele 11 clinici din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Ploieşti, Braşov, prin centrele de excelenţă şi prin reţeaua de parteneri Medicover, formată din peste 250 de furnizori externi din toată ţara.

Spitalul Medicover este dispus pe 7 niveluri şi cu o capacitate de 122 de paturi. Blocul operator cu trei săli de operaţie şi două săli de naştere poate gestiona intervenţii din toate specialităţile chirurgicale.