Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a participat, marţi, la recepţia finală a tronsonului Suceava - Gura Humorului de pe DN 17, în lungime de 33 de kilometri.


Reprezentantul firmei constructoare, SCCF Iaşi, Dumitru Hanganu, prezent la recepţie, a precizat că lucrarea s-a finalizat în decembrie 2011, dar acum comisia a trebuit să constate că punctele stabilite atunci pentru a fi remediate au fost soluţionate. Era vorba despre stoparea alunecărilor de teren de la ieşirea din comuna Ilişeşti şi din intersecţia cu drumul spre comuna Ciprian Porumbescu.

Potrivit lui Hanganu, problema de la Ciprian Porumbescu a fost rezolvată de SCCF Iaşi din banii companiei, iar pentru Ilişeşti se va face un alt contract pe care îl va încheia CNADNR, în urma unei licitaţii ce se va desfăşura în viitorul apropiat. Hanganu a precizat că la Ilişeşti va fi construit un viaduct subteran pentru a reabilita porţiunea de drum.

Totodată, Hanganu a anunţat că recepţia finală a lucrărilor la tronsonul de drum Gura Humorului - Câmpulung Moldovenesc va avea loc în decembrie 2012.