In opinia analistului Dragos Cabat, cursul de schimb ar putea urca in perioada urmatoare la un nivel de aproximativ 4,75 lei/euro, iar daca disputele politice vor continua, cotatia va creste chiar pana la 5,5 lei/euro.

“Vad leul depreciindu-se in continuare, pana la un curs de 4,75 lei/euro. Iar daca lucrurile vor continua sa evolueze in maniera de pana acum, moneda nationala s-ar putea deprecia, pana la sfarsitul anului, daca nu mai devreme, la 5,5 lei/euro”, estimeaza Dragos Cabat, managing partner al companiei de consultanta Efin.

Potrivit analistului, Banca Nationala isi va limita interventiile pe piata valutara.

BNR a publicat astazi un nou record, de 4,6481 lei/euro, in timp ce si pe piata interbancara cursul a urcat la un nou maxim istoric, de 4,6510 lei/euro.