Serviciile de acces la internet au cunoscut o creştere continuă în ultimii 10 ani, numărul conexiunilor (fixe sau mobile) ajungând la 10,8 milioane la sfârşitul lui 2011, de la 0,2 milioane în 2003, potrivit unui comunicat ANCOM.

În ceea ce priveşte internetul fix, România ocupa la începutul anului 2012 primul loc în Europa în ceea ce priveşte ponderea conexiunilor foarte rapide, de cel puţin 30 Mbps, aceasta fiind de aproximativ 45% din totalul conexiunilor fixe (3,3 milioane).

Introducerea noilor tehnologii a modificat structura conexiunilor active de acces mobil la internet, în 2011 peste 3 milioane conexiuni fiind realizate prin 3G, 3G+, EV-DO.

În prezent, cea mai ridicată viteză disponibilă pentru accesul mobil la internet este de 43,2 Mbps, în timp ce în anul 2003 cea mai avansată tehnologie mobilă era CDMA, având o viteză maximă de 153 kbps.