„Centura de siguranta”, cum numea presedintele Ro­maniei acordul cu Fondul Monetar International la vremea la care marketa puternic interventia organismului fi­nan­ciar in economia autohtona, este de fapt colacul de salvare fara de care milioane de bugetari si pensionari ra­man fara banii necesari traiului zilnic. Nu vorbim aici de imprumuturi destinate unor investitii punctuale care, prin efectul lor multiplicator, produc crestere economica, incasari la bu­get, locuri de munca si o perspectiva oa­re­care, cat de modesta, pentru tara. Vorbim despre credite, negociate dur la capitolul conditionalitati si efecte pe termen lung, din care, dupa cum transpare din de­cla­ra­tiile celor mai importanti fosti, prezenti si viitori oameni in stat, se platesc pensii si salarii care, mai apoi, intra in con­sum.

Si cum nimic fundamental nu s-a schimbat  in structura eco­nomiei romanesti in acest an de cosmar, cu exceptia ins­­taurarii degringoladei si a neputintei ad­mi­nis­trative, con­su­mul pe care il stimulam prin agonia pe banii FMI este tot din import.

Reiau: daca miliardele de euro imprumutate de la Fond ii ajuta pe guvernanti sa plateasca pensii si salarii pa­­na in luna decembrie (orizont de timp specificat de premierul desemnat Lucian Croitoru, precum si de pre­se­dintele Traian Basescu), iar banii acestia alimenteaza, cum este de altfel de asteptat, consumul de marfuri pro­ve­nite, intr-o proportie covarsitoare, din import, care ar putea fi beneficiul final al nostru, al tuturor, atat al celor care mai au doua luni bani de subzistenta, cat si al celor din mediul privat, pentru care imprumuturile organismelor financiare internationale inseamna exclusiv plata ratelor scadente, decenii de acum incolo, cu pretul scaderii ni­ve­lului de trai? Unde produce crestere economica pa­che­tul financiar negociat de Romania cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana? In niciun caz aici, poate mai degraba in tarile din care importam produsele de larg consum.

Nu companiile romanesti sunt alimentate cu lichiditatile financiare atat de necesare relansarii pro­duc­tiei si nu somerilor localnici li se creeaza opor­tu­ni­tati de angajare. Profiturile apartin altora, noua reve­nin­du-ne strict obligatia achitarii notei de plata. Dar mai trist in toata povestea asta este faptul ca acei 20 de mi­li­arde de euro care ar fi trebuit, teoretic, sa asigure sta­bi­litatea economiei pana la reluarea cresterii, sunt tocati pe su­pra­vietuirea de la o zi la alta, pana la sfarsitul anului, a majoritatii romanilor.

Dupa care, ce urmeaza nu este greu de anticipat. Cu o economie marcata de aceleasi grave dezechilibre struc­turale, fara un program de relansare a unor sec­toa­re-cheie, menite sa ne asigure un minimum de com­­pe­ti­ti­vitate in Uniunea Europeana si in lume, cu o industrie in cadere libera, o agricultura demna de epoca fanariota si un mediu de afaceri marcat de instabilitate, lipsa de pre­dic­tibilitate si fiscalitate mereu in crestere, Romania va ra­­mane un El Dorado pentru capitalul speculativ si un de­sert pentru investitiile directe productive. Cat despre sa­la­riile si pensiile care acum se platesc din imprumuturi, uni­ca resursa sustenabila ramane cresterea impozitarii di­recte si indirecte. Sa traiti bine!