Despre reducerea birocratiei, simplificarea procedurilor si scaderea cheltuielilor administrative se vorbeste de ani intregi. Fiecare guvern, chiar fiecare partid aflat la putere la un moment dat, si-a propus, printre multe altele, sa reduca birocratia.

Asta in teorie, pentru ca in practica nu s-a facut mai nimic in ultimii 20 de ani, ba parca dimpotriva: s-au infiintat noi si noi autoritati, agentii, directii si servicii, noi formulare, noi reguli, noi documente, noi taxe si impozite.

De la an la an, birocratia a inflorit in Romania, in pofida tuturor acestor promisiuni. Degeaba s-a redus, de exemplu, timpul de eliberare a unui talon auto la doua ore, de la momentul depunerii documentelor, daca pentru a avea toate documentele oricum trebuie sa umbli pe la o gramada de alte ghisee si institutii.

Este adevarat, prin unele judete, ghiseele in cauza s-au mai comasat ori s-au amplasat sub acelasi acoperis, dar acestea sunt situatii particulare, nu generale. Si nu doar acest aspect al organizarii este cel mai deranjant, ci si tratamentul la care este supus solicitantul de catre cel din spatele ghiseului.

Chiar ideea de ghiseu este anormala, plecand de la faptul ca functionarul sta jos, pe un scaun, iar clientul in picioare, aplecat umil la acel ochi de geam prin care trebuie sa vorbeasca. Nu mai spun de cazurile de genul „nu la mine, la colega, care e in concediu”, sau „va mai trebuia o stampila pe adeverinta asta, veniti altadata”, ori „este inca la semnat, mai reveniti”.

Evident, odata cu cresterea birocratiei, a inflorit si „coruptia de ghiseu”, formata de fapt din acele mici „atentii” care, culmea, nu duc neaparat la o rezolvare mai rapida a solicitarii, ci pur si simplu aduc un pic de bunavointa din partea functionarului. Mai exact, acea atitudine normala, pe care ar trebui sa o aiba permanent un lucrator din spatele ghiseului, trebuie intr-un fel cumparata.

Pe de alta parte, in era internetului este aberant sa depinzi inca atat de mult de drumurile la ghisee, de contactul direct cu functionarul si de zilele libere pe care trebuie sa ti le iei pentru a ti se elibera un document. Prin tari mai civilizate, cu ani si ani in urma, aproape totul se rezolva prin posta.

Acum, prin aceleasi tari civilizate, totul se rezolva prin internet: de la obtinerea unui credit la eliberarea unui permis auto. In Romania, Guvernul s-a gandit abia acum sa puna mai mult la treaba internetul, pe care il folosesc 12 milioane de contribuabili. Astfel, s-a decis lansarea portalului e Romania, prin care persoanele fizice vor avea la dispozitie aplicatii on-line in 20 de domenii, de la Sanatate la Justitie, si de la Agricultura la Biserica. Deocamdata, totul e teoretic: abia de-acum incolo se trece la dezvoltarea acestui portal  care, apropo, nu poate fi gasit pe Google. Prin acest portal, autoritatile promit „lansarea Romaniei pe orbita modernizarii”. Suna insa atat de pompos, incat pare prea frumos sa fie adevarat.

Personal, nu cred ca aceste aplicatii vor deveni cu adevarat functionale in sprijinul solicitantilor si ca, astfel, se va reduce birocratia in Romania. Este suficient sa vezi cum arata site-urile institutiilor publice - incomplete, greu accesibile, neactualizate cu lunile sau chiar cu anii si, de multe ori, nefunctionale  ca sa te convingi ca „e-Romania” va ramane inca mult timp la stadiul de vis electronic.