Ericsson va plati pentru divizia de echipamente wireless a producatorului canadian Nortel 1,13 miliarde de dolari, divizie pentru care au mai depus oferte in cadrul unei licitatii Nokia Siemens Networks si MatlinPatterson Global Advisers, potrivit Bloomberg. Con­form unor declaratii ale Ericsson, tranzactia va avea un „efect pozitiv” asupra profitului companiei la un an dupa finalizarea achizitiei. Analistii pietei apreciaza ca, prin aceasta achizitie, Ericsson isi poate creste cota de piata cu aproape 30% in America si cu peste 5% in lume in urmatorii doi pana la cinci ani. Nortel a deschis in urma cu sase luni procedura de faliment, motiv pentru care achizitia trebuie sa primeasca aprobarea curtilor de faliment canadiana si americana. In urma preluarii, aproximativ 2.500 de angajati ai Nortel ar urma sa lucreze in continuare pentru Ericsson, potrivit unei declaratii a pro­ducatorului canadian. Nortel pla­nuieste sa organizeze licitatie si pentru vanzarea diviziei de retelistica, tot trimestrul acesta. A primit deja o prima oferta din partea Avaya, care e dispusa sa plateasca 475 de milioane de dolari, insa mai asteapta si alte oferte.