In primul semestru din 2011, compania EUROINS Romania a subscris prime brute in valoare de aproximativ 116 mil. lei (aferente unui numar de peste 460.000 de polite), inregistrand o scadere de 36% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul unei contractii a segmentului auto. Cea mai mare crestere inregistrata in perioada ianuarie-iunie 2011 a fost pe segmentul asigurarilor property, valoarea primelor brute subscrise urcand  la aproape 8,5 mil. lei, cu 200% mai mult comparativ cu aceeasi perioada din 2010. Asigurarile medicale si de calatorii in strainatate au inregistrat la randul lor o crestere de 113% in intervalul mentionat, volumul primelor brute subscrise in primele sase luni din 2011 ajungand la aproape 1 mil. lei. O crestere de 57% s-a inregistrat pe segmentul asigurarilor de raspundere civila generala, primele brute subscrise urcand la valoarea de 1,7 mil. lei. Ponderea primelor RCA+CASCO in totalul subscrierilor de pe primul semestru a scazut la 89%, fata de 96,5% in 2010. Reducerea subscrierilor la politele de raspundere civila auto si CASCO a fost de 41% in semestrul I din 2011 fata de aceeasi perioada din 2010. In ceea ce priveste daunele platite de EUROINS Romania, acestea au fost in primele sase luni in valoare de 81,6 mil. lei, cu 17% mai putine decat in aceeasi perioada a anului trecut, cand daunele platite au fost de 98,2 mil. lei.