In ultimii ani a devenit tot mai prezenta si in Romania Agentia Nationala pentru Protectia Con­su­matorilor. De asemenea, auzim in numeroase randuri despre iesirile in media ale Consiliului Na­tional pentru Combaterea Discriminarii. Ambele sunt organisme de sorginte europeana (nu ca ar fi inventat europenii tratamentul egal, caci tot americanii si a lor abordare „politically correct” au lansat intreaga campanie de aparare a drepturilor „celor oropsiti”).  In primul rand, toata aceasta politica mi se pare ipocrita: prea putin le pasa liderilor lumii de oamenii de rand; prea putine ma­suri se iau cu adevarat pentru ajutorarea celor in nevoie.

Este adevarat, in lumea civilizata, datorita acestui tip de initiative, oamenii cu handicap fizic pot avea acces in mijloacele de transport in comun, in muzee si spitale, practic oriunde doresc, cu un carucior de invalid. Persoanele cu deficiente de auz au programe speciale de televiziune si mul­te alte masuri in acest sens. Lumea pare mai ci­vi­lizata... dar totusi nu este. Trecand peste imaginea „de marketing” a activitatilor de combatere a dis­criminarii sau protectie a consumatorilor, putem vedea pragmatismul feroce si individualismul la lucru.

Romanii si bulgarii, dar si polonezii si alti cetateni ai UE proveniti din fostele state comuniste sunt discriminati fara jena pe piata muncii din UE; incercati sa va deschideti un simplu cont bancar in Franta, Germania, Marea Britanie sau Italia (sau in aproape oricare alta tara comunitara) si veti vedea ca intrati intr-o „dilema cu trei laturi”: adresa stabila in tara respectiva, venituri constante si legale in acea tara si existenta unui cont bancar. Nu puteti obtine una fara existenta celorlalte doua... iar acest „triunghi vicios” nu se poate rupe nicidecum... Exemplele despre inegalitatea consu­ma­­torilor abunda; produsele alimentare nesana­toa­se si medicamente controversate sunt utilizate si chiar testate pe oameni fara nicio problema... dar, desigur, forta companiilor de medicamente si a marilor producatori alimentari este atat de mare, incat organizatiile civice nu se leaga de aceste lucruri.

Probabil singura exceptie notabila este restrangerea puternica a locurilor unde se poate fuma, coroborat cu campania antifumat din ma­jori­tatea tarilor dezvoltate si accizarea puternica a produselor din tutun. Aici, argumentul este du­blu: pe de o parte, se incalca flagrant libertatea ce­tatenilor (care fumeaza), uzandu-se de argu­men­tul ca sunt aparate drepturile celor care nu fumeaza si nu sunt obligati sa o faca in mod pasiv; in felul acesta, se face un „bine cu forta” fuma­to­rilor (dupa ce argumentele morale, religioase sau medicale s-au dovedit ineficiente in combaterea fumatului). Linia de demarcatie dintre respectarea drepturilor unora si calcarea in picioare a liber­ta­tilor altora este deci deosebit de fina... si de multe ori a fost trecuta in mod interesat.

Multe dintre initiativele care „apara consu­ma­torii” sunt in realitate instrumente utilizate pentru eliminarea competitiei corecte de pe piata. Altele sunt pur si simplu exagerari ale unor organizatii civice private, care au obtinut drepturi cel putin ciu­date pentru membrii lor. Am impresia ca prin­ci­piul „drepturile mele trebuie sa fie atat de extin­se cat este posibil pentru a nu intra in conflict cu drepturile celorlalti” a trecut de mult in planul doi, iar ceea ce conteaza este puterea de influenta a organismului care cere legiferarea unui anumit „drept”. In domeniul financiar am avut experiente neplacute in relatia cu aceste organizatii in trecut; observ ca ele se perpetueaza.

Sa fie clar, nu tin partea sistemului financiar-bancar (caci de multe ori institutiile financiare dau dovada de lipsa de transparenta in legatura lor cu clientii, si oricum exista problema dezechilibrului de informatie dintre cele doua parti, in favoarea bancilor), dar unele dintre cerintele celor doua organisme - si in special ale ANPC - sunt exagerate.

Ultima initiativa a ANPC de a modifica contractele de credit in sensul „unei mai mari transparente” si al „eli­mi­narii” unor comisioane incorecte - precum cel de rambursare anticipata - se sprijina pe o directiva a Parlamentului European (2008/48/CE). La nivel european, ideea de crestere a transparentei relatiei cu institutiile financiare (in sensul prezentarii de informatii complete privind costurile creditelor, comisioane si dobanzi) vine din politicile diferite ale bancilor in diverse tari din UE. Bancile eu­ropene sunt deosebit de „inchise” in trans­mi­te­rea de informatii catre parteneri (inclusiv sub stan­dardele Principiilor de la Basel) si o asemenea regle­mentare era necesara.

In schimb, ANPC mer­ge mai departe si cere aplicarea prevederilor res­pec­tive si pentru contractele aflate deja in de­ru­lare, dar si generalizarea maximului de 1% co­mi­sion de rambursare anticipata pentru toate con­tractele, indiferent de valoare. Acest tip de regle­mentari, chiar daca sunt benefice clientilor institutiilor financiare, ar trebui sa tina cont si de efectele adverse. De exemplu, daca nu vor mai putea „fideliza fortat” clientii prin intermediul comisionului de rambursare anticipata, bancile vor percepe probabil dobanzi si comisioane initiale mai ridicate.

Desigur, acestea vor fi transparente pentru clienti (asa cum era si comisionul de ram­bursare anticipata), dar costurile tot vor exista. Mai mult, bancile vor include comisionul initial in toate contractele de credit; asadar, ele vor afecta toti clientii, indiferent daca acestia ar fi avut de gand sau nu sa ramburseze creditul anticipat sau sa il refinanteze... Deci, o masura in favoarea clientului va deveni probabil una care va lucra impotriva acestuia. Ideea privind aplicarea modificarilor si la contractele aflate deja in derulare are costuri ridicate pentru institutiile financiare.

Din nou, cei care au propus ordonanta de urgenta par sa nu fi lucrat niciodata intr-o institutie financiara sau in general in managementul privat. Schimbarile informatice necesare, costurile de informare a tuturor clientilor (logistice, umane, financiare, timp pierdut), dar si faptul ca politica de pret a institutiilor financiare este alterata, inseamna un impact asupra profitabilitatii acestora. Cel mai probabil efect colateral va fi, in consecinta, scumpirea creditelor. Si astfel, inca o masura teoretic benefica va avea efecte negative, din motivatii mai degraba politice (la nivelul UE si national) decat de alta natura.