Omul de afaceri din Mehedinţi Constantin Bădescu a fost reţinut de procurorii DIICOT in noaptea de joi spre vineri, impreuna cu alte şase persoane, în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 milioane de euro, informeaza agentia Mediafax. 


Potrivit anchetatorilor, în urma percheziţiilor de joi dimineaţă, când 15 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Mehedinţi, şapte personae au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, între acestea fiind şi omul de afaceri Constantin Bădescu, audierile finalizându-se în cursul nopţii.
Constantin Bădescu a fost printre ultimele persoane care au ajuns în faţa procurorilor DIICOT, înaintea sa fiind reţinuţi angajaţi ai firmelor sale, dar şi trei personae din localitatea Strehaia.

Omul de afaceri a refuzat să facă declaraţii la ieşirea de la audieri, când a fost dus în arestul Poliţiei, dar avocatul său a susţinut că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. "Există relaţii de afaceri între societăţile domnului Bădescu şi alte societăţi din judeţele limitrofe, relaţii care sunt perfect legale. Anumite relaţii comerciale sunt considerate ireale. După părerea noastră toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate", a spus Sorin Crudiu, avocatul lui Constantin Bădescu.

Într-un comunicat de presă transmis, joi, de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi se arată că în perioada 2009 - 2012 persoanele vizate de cele 25 de percheziţii desfăşurate joi dimineaţă la locuinţele mai multor persoane din Drobeta Turnu Severin, Strehaia şi Satu Mare şi la sediile societăţilor comerciale deţinute de aceştia, s-au constituit într-un grup infracţional organizat. Gruparea avea ca scop emiterea şi înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale fictive, prin intermediul mai multor firme, sustrăgându-se, astfel, de la plata taxelor şi impozitelor, prejudiciul adus statului fiind de peste 12.000.000 de euro. Aceeaşi sursă precizează că membrii grupării sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea unui astfel de grup, înşelăciune, spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.

Constantin Bădescu este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Drobeta Turnu Severin, iar vineri procurorii vor decide dacă va fi prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, alături de celelalte şase personae reţinute.În topul afaceriştilor, realizat în 2011 de Revista Forbes, Constantin Bădescu ocupa poziţia 382 în clasament, având o avare estimată la 10 - 11 milioane de euro şi cea mai mare cifră de afaceri din judeţul Mehedinţi. El este proprietarul unor firme de transport local şi regional, desfăşoară activităţi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii.

Presa relata în 2011 că una din firmele lui Bădescu, Trans Baco, ar fi avut contracte generoase cu statul. Numai în 2011, compania a câştigat cel puţin şapte licitaţii publice cu diverse primării din Mehedinţi şi Dolj, cu Regia Autonomă pentu Activităţi Nucleare, dar şi cu RAR. Multe dintre licitaţiile privind reabilitarea drumurilor din Mehedinţi au fost câştigate de firmele deţinute de el, având contracte inclusiv cu Primăria Drobeta Turnu Severin. Unul dintre contracte, care vizează reabilitarea străzilor din oraş, are finanţare europeană de aproximativ 20 de milioane de euro.