Directorul financiar al Microsoft, Chris Liddell, care a anuntat luna trecuta ca va parasi corporatia pentru a urmari cateva oportunitati de dezvoltare a carierei, a fost recrutat de compania General Motors (GM). Liddell, care paraseste Microsoft la finalul acestei luni, isi va prelua noile functii, de  director financiar si vicepresedinte al General Motors incepand cu 1 ianuarie 2010, a anuntat compania din industria auto. Angajat al Microsoft din 2005, Chris Liddell a supervizat anul acesta planul corporatiei de reducere cu miliarde de dolari a cheltuielilor, primul program de disponibilizari masive in cadrul companiei lui Bill Gates, dar si primul proces de emitere de obligatiuni.