Firmele Total şi Melrose Resources au depus ofertele financiare pentru a derula lucrări de explorare pentru gaze naturale la blocul 'Khan Asparuh' în apele teritoriale ale Bulgariei, în timp ce ExxonMobil a renunţat preferând să-şi concentreze investiţiile în România, a anunţat ministrul bulgar al economiei, Delian Dobrev, transmite BTA.

Delian Dobrev a subliniat că decizia ExxonMobil de a nu depune o ofertă financiară ţine de politica companiei şi nu de termenii procedurii de licitaţie. 'Cred că motivul este că ExxonMobil derulează prospecţiuni la blocurile din apele teritoriale ale României şi au decis să-şi concentreze investiţiile în zonele unde au deja permise de explorare', a spus oficialul bulgar.

În luna februarie a acestui an, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), o subsidiară a ExxonMobil Corporation, şi OMV Petrom SA au confirmat o posibilă descoperire semnificativă de gaze naturale în sectorul românesc al Mării Negre. Potrivit estimărilor preliminare, este vorba de o acumulare care ar putea conţine 42 până la 84 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Blocul 'Khan Asparuh' din apele teritoriale ale Bulgariei este la o distanţă de 15 kilometri de depozitul de gaze naturale descoperit de ExxonMobil în apele teritoriale ale României.