Facebook şi Google îşi vor trimite reprezentanţi la evenimentul 'Polifest' organizat de Universitatea Politehnica din Bucureşti în perioada 17-19 octombrie, a anuntat purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Cornel Chira, citat de Agerpres.


Potrivit acestuia, în cadrul 'Polifest' Universitatea Politehnica din Bucureşti va organiza un târg de locuri de muncă pentru absolvenţii şi studenţii instituţiei de învăţământ superior la care vor fi prezente companii de renume, printre care şi Facebook şi Google. La 'Polifest' elevii din anii terminali de liceu vor putea să cunoască oferta educaţională a instituţiei de învăţământ superior.

'Evenimentul îşi propune să continue frumoasa tradiţie a colaborării dintre universitate şi mediul socio-economic reprezentat prin angajatorii săi de top. Ne dorim ca şi prin intermediul acestui eveniment să facilităm legătura dintre instituţiile noastre în scopul unei inserţii cât mai adecvate pe piaţa muncii acestora şi a unui parteneriat de durată în domeniul cercetării şi educaţiei', a afirmat Chira.

El a spus că evenimentul are două componente: cea în care angajatori de top din România îşi vor prezenta oferta de joburi pentru studenţii şi absolvenţii UPB şi una în care Universitatea îşi va prezenta oferta de studii pentru elevii şi absolvenţii de liceu.

Astfel, în 18 şi 19 octombrie în cadrul aceluiaşi eveniment vor avea loc şi 'Zilele porţilor deschise', în care elevii şi absolvenţii de liceu vor avea ocazia de a vizita sălile de curs, amfiteatrele şi laboratoarele de cercetare, unde cadre didactice le vor da informaţii despre cursuri, laboratoare, burse şi vor răspunde tuturor întrebărilor elevilor.