Federaţia Univers susţine că Hidroelectrica trebuie să iasă din insolvenţă prin închiderea procedurii demarate şi stabilirea unui plan de măsuri şi nu prin anularea deciziei de intrare în stare de insolvenţă, potrivit unui comunicat transmis miercuri de sindicat, informează Agerpres.

'Este, credem, evident că o reuşită a acţiunii 'băieţilor deştepţi' şi a unor lideri de sindicat ai Hidrosind în recursul la demararea procedurii de insolvenţă va avea un efect deosebit de negativ pentru Hidroelectrica. În această nedorită situaţie, conform prevederilor legale, cererea de intrare în insolvenţă va fi considerată ca lipsită de efect chiar de la înregistrarea ei. Prin urmare, toate contractele bilaterale vor fi reactivate, producând efecte de la data cererii de intrare în insolvenţă', este menţionat în comunicat.

Organizaţia adaugă că în condiţiile celui mai prost an din istoria Hidroelectrica, anularea deciziei de intrare în insolvenţă ar însemna o pierdere cauzată de acoperirea cantităţii de energie din contractele bilaterale cu 200 milioane euro.

'Federaţia Univers, conştientă de situaţia foarte proastă în care se afla Hidroelectrica la data declarării insolvenţei, îşi reafirmă poziţia conform căreia Hidroelectrica trebuie să iasă din insolvenţă în mod natural, prin închiderea procedurii şi stabilirea unui plan de măsuri, urmare a succesului procesului de insolvenţă', potrivit organizaţiei sindicale.