Atacantul suedez al echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, şi-a găsit o casă la Paris, el urmând să locuiască alături de familie în cartierul rezidenţial Villa Montmorency şi va fi vecin cu fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, informează leparisien.fr.


Suedezul îşi căuta locuinţă încă din iulie, el locuind până acum la un hotel de patru stele din Paris. Potrivit sursei citate, Ibrahimovici a închiriat o casă în Villa Montmorency, cartier situat la 2 kilometri de stadionul Parc des Princes. El intenţionează să facă mai multe amenjări, înainte de a se muta. Le Parisien scrie că suedezul şi soţia sa căutau casă de mult timp, dar mereu s-au confruntat cu tarifele exagerate şi calitatea scăzută a serviciilor oferite.

În acest cartier de lux, Ibrahimovici va fi vecin cu fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi soţia sa Carla Bruni, dar cu cântăreţele Rika Zarai şi Mylene Farmer sau mai mulţi oameni de afaceri.